Trei răniți pe DN 65, în urma unui accident în zona Mobconfort
În dimineața zilei de 13 august a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DN 65, în afara localității Cârcea, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit că un bărbat, de 34 de ani, cetățean străin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65, din direcția Craiova către Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (TIR). Ulterior, din impact, ansamblul de vehicule a acroșat un al doilea autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Craiova. La fața locului s-au deplasat și echipaje de prim ajutor din cadrul ISU Dolj și SAJ Dolj, cetățeanul străin, bărbatul de 59 de ani, dar și o femeie de 60 de ani, pasageră în autoturismul acestuia din urmă au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru ceilalti doi conducători auto urmând a le fi recoltate mostre biologice. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.