Weekly News

Foto: Florinel Stancu, campion la traseism și jucat “mortu’-n păpușoi”

Florinel Stancu, campion la traseism și jucat “mortu’-n păpușoi”

Există o vorbă românească și e valabilă pentru mulți dintre pseudo-politicienii din zilele noastre, de prin zona noastră, care au stat “ca mortu’-n păpușoi” și peste noapte se trezesc mari analișt, reformiști ai scenei politice. Când de fapt, nu sunt decât niște traseiști politici, oportuniști, trădători și ciubucari.


Unul dintre “specialiștii” politicii de pe Jiu se vrea a fi Florinel Stancu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj. La alegerile de anul trecut, Stancu se fotografia mândru în culorile PSD, fiind detașat la Bihor unde susținea el că îi va ajuta pe social-democrații de acolo cu experiența sa pentru a obține un scor fantastic la alegerile generale. Lucrul acesta s-a întâmplat după ce luni de zile a plâns pe la ușile PSD Dolj să fie reprimit în echipă. Gurile rele susțin ba chiar că l-a rugat pe Victor Ponta să îl înduplece pe Claudiu Manda de la Dolj să îl primească din nou în echipa social-democrată. A fost “spălat” și reutilizat precum lenjeria intimă. Dar așa cum se întâmplă cu unii chiloți, ei mai intră și în partea dorsală. Stancu este un politician a cărui valoare, în proprii ochi, dar mai ales ai familiei, este una incomensurabilă și statutul de simplu militant nu a fost mulțumitor. Prin urmare, înainte de alegerile prezidențiale a schimbat din nou macazul, reîntorcându-se la lipit afișe și campanie pentru Victor Ponta, pe care l-a părăsit în urmă cu cinci ani. “Mai sunt câteva ore și se încheie campania electorală pentru alegerile parlamentare! Pentru mine a fost o experiență unică de a face campanie în județul Bihor! Am întâlnit oameni minunați, primitori și ospitalieri. M-am integrat rapid in sânul echipei PSD Bihor! Au capacitatea și forța pentru a face performanța. Au înțeles că numai adunând toate energiile pozitive în jurul lor și lăsând ușile deschise pentru cooptarea multor membri de valoare în 2028 vor avea un cuvânt greu de spus pe eșichierul politic din Bihor! (...) Cea mai mare bucurie a mea a fost când în sălile căminelor culturale foarte mulți membri PSD au laudat-o la superlativ pe primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu! Sunt alături cu toată inima mea de PSD Dolj și PSD Bihor! Le țin pumnii strânși pentru duminică. Voi face tot ce îmi stă în putință să ajut așa cum pot ca aceste organizații sa aibă rezultate de remarcat. Mult succes PSD!”, posta pe 29 noiembrie 2024 Florinel Stancu pe pagina sa de Facebook. Numai că putința sa s-a transformat în neputință pentru că la câteva ore de la închiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale, Stancu a revenit asupra gândurilor sale. “PSD nu poate merge la nesfârșit pe voturi obținute din inerție. S-a terminat epoca în care partidul câștiga doar pentru că așa se votează de obicei. Uite că momentul adevărului a venit. Dacă nu era UDMR, PSD și PNL obțineau împreună pentru Crin Antonescu un rușinos 15%. Și atenție, chiar și acest scor a fost smuls cu o presiune uriașă asupra cetățenilor. În unele localități (cei drept nu multe) a fost măcel electoral. Amenințări cu tăierea ajutoarelor sociale, ordine ca votul să fie fotografiat sau filmat, intimidări directe, urna mobilă, intrări în cabina de vot. Asemenea metode nu au ce căuta în democrație. Păcat de munca sinceră și decentă a foarte multor primari din județ care au crezut în ceva. Dar când alții se comportă ca în anii ‘50, ce pretenți să mai avem. Politica modernă nu se mai face cu ură, dispreț și răzbunare. Oamenii nu mai tolerează aroganța, limbajul dublu și minciunile servite cu zâmbetul pe buze. (…) A fost un vot de blam, o revoltă a oamenilor care s-au săturat de combinații, blaturi și promisiuni goale. PSD, PNL și UDMR au 98% primari în teritoriu, dar rezultatul este catastrofal. De ce? Pentru că nu mai răspund la ordine. (…) Este nevoie de oameni noi, curați, cunoscuți, cu reputație solidă și imagine bună în societate. Nu mai funcționează combinațiile de culise și propulsarea unor necunoscuți loiali sistemului”, susținea duminică noaptea într-o postare pe același Facebook, Florinel Stancu. Surprinzător este că tocmai acesta vorbește de combinațiile de culise când există voci care susțin negru pe alb că Stancu se pricepe să facă diverse aranjamente pe la spatele colegilor de partid sau nu. Rămâne de vazut dacă reprezentanții PSD Dolj îi împărtășșesc analiza onestă și îi vor urma sfatul de a promova “oameni noi, curați, cunoscuți, cu reputație solidă și imagine bună în societate” și va începe schimbarea chiar de la el din ogradă.

Florinel Stancu, ca fost deputat PSD și director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj, are o istorie politică ce poate fi percepută ca oportunistă și marcată de traseism. Totuși, este interesant cum, în analiza postată, el adoptă tonul unui reformator dezamăgit de propriul partid, de parcă nu ar fi fost chiar parte din sistemul pe care acum îl critică.
Observăm o narativă puternică despre necesitatea unei schimbări fundamentale în PSD, cu o critică virulentă asupra metodelor de mobilizare a votului și a influenței primarilor. Însă, având în vedere poziția lui Stancu în structura partidului de-a lungul timpului, este firesc să ne întrebăm: oare aceste constatări vin dintr-o preocupare sinceră pentru reforma PSD, sau sunt doar o încercare de a se delimita de un partid pedepsit de alegător?

Anca Ochianu

Articole similare