
Olt: Un șofer rupt de beat a lovit o mașină staționată pe marginea drumului
La data de 19 noiembrie, în jurul orei 17:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 653, în comuna Perieți, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Perieți, ar fi intrat în coliziune un autoturism ce se afla parcat pe partea carosabilă a Drumului Județean 653, care a fost proiectat întru-un alt autoturism parcat.
În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.