
Începe construcția efectivă a Spitalului Regional de Urgență Craiova
Constructorul Spitalului Regional de Urgență Craiova se poate apuca de lucrările la clădirea ce se va întinde pe o suprafață de 200.000 metri pătrați. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit, marți la Craiova, unde Cristian Erbașu a semnat contractul pentru realizarea investiției ce se ridică la 750 milioane euro.
„Este o componentă dintr-un proiect, care a parcurs deja două etape, respectiv proiectul tehnic și amenajarea terenului. Urmează construcția și dotarea cu echipamentele importante. Proiectul are total are o valoare de 750 de milioane de euro. O parte din ei sunt bani europeni. Mesajul pe care îl transmitem cu această ocazie este că nu mai facem promisiuni, ci le îndeplinim, construim spitale în România, spitale regionale de urgenţă se construiesc, spitalele de mari arşi din România se construiesc, spitale din PNRR se construiesc, iar lucrul ăsta va schimba într-un timp nu foarte îndelungat faţa sistemului de sănătate, accesul la servicii de sănătate este esenţial. Partea de resursă umană calificată care urmează să lucreze în aceste instituţii medicale este esenţială, iar Craiova, prin faptul că este un centru universitar puternic medical, are Universitate de Medicină şi Farmacie recunoscută la nivel naţional şi internaţional, reprezintă garanţia că aceste noi clădiri care însumează peste 200.000 de metri pătraţi, 20 de săli de operaţie, o clădire extrem de complexă, nu discutăm doar de valoarea în bani, ci discutăm şi despre complexitatea ei din punctul de vedere al serviciilor medicale pe care le poate oferi”, a precizat Alexandru Rafila.
Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a precizat că autorizația de construire a fost emisă încă de acum o lună. „Au fost multe întârzieri de la guvernele anterioare care au făcut tot felul de strategii. Probabil acest spital ar fi trebuit să fie terminat până la acest moment, dar de la venirea Guvernului Cioloş în 2016 practic această investiţie fusese aproape blocată. De ce? Pentru că s-a mai comandat un studiu care trebuia să spună că este nevoie de acest spital. Asta era tema principală a studiului. (…) Vestea extraordinară este că astăzi se semnează al doilea contract de lucrări, în valoare de 400 de milioane de euro”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Reprezentanții Consiliului Județean Dolj au efectuat demersuri alături de municipalitatea craioveană ca zona Olteniei să aibă un spital regional la Craiova. „Pentru județ, pentru întreaga regiune, este mai mult decât un moment important. Este cel mai mare proiec.t Cel mai mare ca și importanță socială și ca valoarea totală, de 450 de milioane de euro, dar tot proiectul ajunge la aproximativ 750 de milioane de euro. Va aduce beneficii fiecărui cetățean. Un astfel de spital nu face decât să aducă un plus pentru toți locuitorii regiunii Oltenia, pentru că avem unde să ne tratăm. Consiliul Județean a fost implicat activ, de la identificarea terenului, la participarea în primele echipe de achiziții publice”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.