Bătăușii de la Buddha, dați în consemn la frontieră. Doi polițiști, martori la scandal, și-au luat tălpășița și nu au raportat incidentul
La aproximativ 60 de ore de la incidentul de la Budda Bar din centrul Craiovei, polițiștii doljeni au reușit să identifice doar cinci din bătăușii din club. Până la publicarea acestui articol, oamenii legii nu i-au audiat pe niciunul dintre aceștia din cauză că nu au mai fost de găsit. În schimb, polițiștii de la Secția 1 Poliție Craiova i-au încolonat la audieri pe angajații clubului să afle de la aceștia ce s-a întâmplat sâmbătă dimineața, deși pe imaginile surprinse în club se vede foarte clar cine a dat primul cu pumnul.
Până luni la prânz, oamenii legii au reușit să stabilească faptul că printre agresorii polițistului de penitenciar și amicului său se numără Laith Bakri, Sady Ghunaimat, Costinel George Olteanu, Iulian Florin Siclitaru și Ionuț Alexandru Pîrvan. Una dintre victimele acestora lucreză la Penitenciarul Craiova, internată în spital cu leziuni la nivelul feței, iar cea de-a doua are multiple fracturi de coaste, dar și mandibula ruptă. Deși pe imagini mai apar și alte persoane implicate, recunoscute din imagini de martorii incidentului, polițiștii craioveni îi caută abia de ieri pe agresori, aceștia nefiind încă audiați până la această oră. Însă, la Secția 1 Poliție Craiova vor fi audiați angajații clubului, printre care și unul dintre bodyguarzii clubului care a sărit să aplaneze conflictul. “Cele cinci persoane identificate au fost date în consemn la frontieră”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Cine sunt bătăușii și ce fapte au în spate?
Laith Bakri este fiul lui Ahmed Bakri, unul dintre patronii Complexului Bacriz, și beizadeua este cunoscută prin oraș ca o persoană iute de mânie. Pe imaginile surprinse de camerele video din clubul Buddha, Laith Bakri este surprins când scoate la vedere un cuțit, iar pe imaginile surprinse în exterior se vede cum îl lovește de mai multe ori pe craioveanul Ștefăniță Ioan Didu, aflat la pământ.
George Costinel Olteanu este cel care aruncă pe fața polițistului de penitenciar cu un pahar, acesta fiind cunoscut în oraș după ce a agresat un polițist Biroului Poliției Rutiere Craiova, el fiind cercetat pentru ultraj, pe numele lui fiind întocmit un dosar penal. La două aăpătmâni după incidentul cu ofițerul de poliție, pe George Costinel Olteanu l-au călcat procurorii DIICOT și agenții FBI pentru clonare de carduri.
Despre Iulian Florin Siclitaru am putea realiza un foileton, însă cea mai recentă ispravă a sa este refuzul sau sutragerea de la prelevarea de mostre biologice și distrugere de probe după ce a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri.
Doi polițiști martori la bătaie
Incidentul la 112 a fost anunțat de una dintre victime la mai bine de o oră după bătaia din club, care a anunțat că prietenul său ar fi fost agresat în clubul Buddha. După apariția primelor imagini de la bătaia din incinta clubului, dar și din fața acestuia, ies la lumină și alte detalii: doi polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au asistat la conflict, fără a interveni. Ceea ce este mult mai școcant este că polițiștii Bobonete și Porojan, ale căror prezența poate fi ușor observată pe imaginile din bar, nici măcar nu și-au sunat colegii să intervină, ci au lăsat ca scandalul să ia amploare, ei dând bir cu fugiții la un moment dat. Nu era normal ca aceștia să încerce să aplaneze conflictul și în situația în care nu făceau față evenimentelor să ceară întăriri prin 112? De ce au trecut mai mult de 60 ore de la incident și reprezentanții IPJ Dolj nu au luat măsuri împotriva bătăușilor? Nu au fost deranjați nici pentru o amendă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice darămite pentru audieri legate de agresiunea asupra celor doi bărbați.


