Sport
Universitatea Craiova ajunge în finala Cupei României după o prestație slabă în returul cu Viitorul Tg. Jiu

După 3-0 în tur, Universitatea Craiova a mers cu un aer de superioritate la Târgu Jiu și a avut „de tras” împotriva Viitorului. Jocul s-a încheiat 2-2. 

Cu o echipă mult schimbată față de tur, Universitatea nu a început foarte bine meciul de pe „Municipalul” din Târgu Jiu și a primit gol în minutul 17. Darius Buia a deschis scorul pentru Viitorul după o eroare a lui Stephane Acka. Totuși, Știința a egalat repede, la un minut distanță. Gorjenii au gafat și ei, iar Reagy Ofosu a marcat al patrulea său gol în tricoul alb-albastru. Golul doi al gazdelor a venit tot după o greșeală a unui jucător al Craiovei. De această dată, Mitran a fost cel în cauză, iar Paraschiv a punctat. Alexandru Tudorie a marcat și el, iar scorul la pauză a fost 2-2. Tabela nu s-a mai schimbat până la final, iar „Campioana unei mari iubiri” merge în finala Cupei României, acolo unde va da peste Astra Giurgiu, pe 22 mai, la Ploiești.

 

De remarcat că jucătorii Științei au purtat un echipament special, având pe piept chipul lui Ion Oblemenco. „Tunarul” ar fi împlinit mâine vârsta de 76 de ani. De asemenea, fotbaliștii au apărut cu un banner special pe teren. 

 

Viitorul Pandurii: Moga – Buleică (’77, Ciul), Baican (’81, Misaras), Copaci, Dragu – Prejmerean, Țegle (’78, Cioiu) – Mitrică (’87, R. Vulpe), Buia, Gîrbiță – Paraschiv (’78, Bădăuță)

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Mitran, Acka, Bălașa, Căpățînă – Bic, Fedele, Screciu (’70, Mateiu) – Camara (’70, Cîmpanu), Tudorie (’58, Mamut), Ofosu (’70, V. Constantin)

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.