Sport
Norvegianca Hege Loken, transferată la SCM Craiova

Echipa feminină de handbal SCM Craiova se întăreşte pentru sezonul următor cu extrema dreaptă din Norvegia, Hege Loken, în vârstă de 27 de ani, de la Molde, care a mai jucat la Levanger, Larvik, Kongsberg şi a fost convocată şi în puternica naţională a Norvegiei.  Este a doua handbalistă din "Ţara Fiordurilor"  ajunsă la SCM Craiova, după Ane Eidem, acum câţiva ani. 

„Vine din Norvegia și vrea să cucerească inimile suporterilor prin execuțiile sale de pe semicerc! Născută la data de 31.08.1993 în localitatea Stranda din regiunea Møre og Romsdal- Norvegia s-a îndrăgostit de mică de handbal. De la 17 ani a ieșit la rampă, în perioada 2010-2014 evoluând la formația de primă ligă Levanger HK. În perioada 2014-2016 a evoluat la Skrim Kongsberg, între 2016-2019 a fost componentă a lotului formației Larvik HK, iar între 2019-2021 a îmbrăcat tricoul echipei Molde HK. Componentă a naționalei Norvegiei, de 7 ori participanta în cupele europene, cu 3 sezoane în Liga Campionilor, în noul sezon va îmbrăca tricoul alb-albastru al Craiovei” este anunţul clubului din Bănie.

 

Sunt aşteptate şi alte transferuri importante la SCM Craiova, echipă care s-a salvat in extremis de la retrogradare, în urma unui baraj, după ce acum 3 ani era vicecampioana României şi câştiga Cupa EHF.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.