Sport
Fanii vor fi lăsați pe stadion la finala Cupei României! Capacitatea ocupată preconizată: 50%

Autoritățile anunță că finala Cupei României se va juca cu spectatori. 

Revenirea spectatorilor la evenimentele sportive este o decizie pe care trebuie să o cântărim cu atenție. Incidența medie în România a ajuns acum la 1,24 și trebuie să ne concentrăm și pe zona sportivă, dacă tot se fac eforturi pentru repornirea economiei și ne gândim la viața socială.

În perspectiva Campionatului European, avem nevoie de proiecte pilot, de revenirea graduală în arene, iar unul dintre ele este finala Cupei României. Ar urma să avem 7.500 de spectatori, din 15.000 de locuri, atât cât este capacitatea arenei ”Ilie Oană”.

Important de precizat că pe stadion vor intra doar suporterii vaccinați cu ambele doze. La cum decurge vaccinarea în România, nu cred că sunt o problemă de găsit, iar FRF a dovedit că are capacitatea de a organiza meciuri în condiții speciale. Iar acum au la dispoziție două săptămâni. Cert este că avem nevoie de entuziasmul fanilor pe stadioane. Din sezonul viitor al Ligii 1, spectatorii pot reveni pe stadioane, în orașele unde rata de vaccinare va ajunge la 50%.

 

Finala Cupei României este  programată sâmbătă, 22 mai, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești.

 

Am propus ca jucătorii vaccinați cu ambele doze să nu mai fie nevoiți să facă teste rapide sau PCR. Săptămâna aceasta se va lua o decizie. Astfel, eliberăm mișcarea sportivă de COVID-19 și dăm un semnal important în campania pentru vaccinare. În plus, ar fi o ușurare din punct de vedere financiar și pentru cluburile din România”, a declarat președintele Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților, Tudor Pop, pentru Prosport.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.