Redacţia Lupa
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, vizită fulger la Craiova

Vineri, 11 iunie, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a făcut o vizită fulger la Craiova. Reprezentantul Guvernului a vizitat centrul de vaccinare amenajat la Sala Polivalentă, unde, împreună cu autoritățile locale și coordonatorii campaniei de vaccinare, a discutat despre cum decurge procesul de imunizare în Dolj.

Medicii de la centrul de vaccinare amenajat la Sala Polivalentă au declarat că sunt supărați pentru că, de aproximativ două luni, nu au mai fost plătiți. Toate aceste probleme nu au mai putut fi semnalate de cadrele medicale, iar oamenii nu au avut ocazia de a sta prea mult de vorbă cu Ministrul Sănătății, pentru că aceasta s-a ridicat și a plecat în mijlocul conferinței de presă. “Doamna ministru nu a binevoit să ne asculte, cel puțin pe noi, cei din linia întâi, am crezut că ne întreabă și pe noi ceva, dar a venit și a plecat”, s-au plâns cadrele medicale.

O altă problemă reclamată de cei care se ocupă de imunizarea cu serul Moderna este pierderea interesului din partea cetățenilor. Aceștia spun că centrul este mai mult pustiu. “Astazi, până la ora 16:00, abia opt persoane s-au cu Moderna, iar ieri doar 4.
Moderna este cel mai scump vaccin, dar nu este deloc mediatizat, după care urmează Pfizer și restul”, au explicat medicii. Referitor la problemele cu plata medicilor, Ioana Mihăilă a explicat că banii abia au fost alocați, iar plățile se vor face în zilele următoare. 

“Plățile s-au efectuat în cursul acestei săptămâni către toate centrele de vaccinare. Există o metodologie prin care centrele de vaccinare cer finanțare de la autoritățile locale. Autoritățile locale solicită finanțare către direcțiile de sănătate publică, ele solicită finanțare Ministerului Sănătății. Ultimele plăți pe care le-am făcut sunt cele aferente lunii aprilie”, a declarat Mihăilă, înainte să plece din conferința de presă.

De asemenea, Ioana Mihăilă a avut o întâlnire la sediul Prefecturii Dolj cu reprezentanții medicilor de familie din județ. Prefectul Nicușor Roșca le-a mulțumit acestora pentru implicarea în campania de vaccinare și i-a asigurat de tot suportul în derularea activității acestora.

Mâine, Ministrul Sănătății va merge în vizită la un centru de vaccinare din Ișalnița.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.