Învăţământ
Gala cercetării 2020, la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova premiază excelenţa. Vineri, 18 decembrie 2020, de la ora 12.00, pe platforma CiscoWebex, va avea loc Gala Cercetării Ştiinţifice 2020
(on-line). Vor fi premiaţi cercetătorii care au obţinut rezultate foarte bune în 2019.

Resursele financiare pentru activitatea de cercetare științifică desfășurată în anul 2019 la Universitatea din Craiova au provenit din următoarele surse: fonduri proprii ale Universității din Craiova, oferite prin crearea la nivelul instituției a fondului de sprijin pentru activitatea de cercetare. Aceste fonduri s-au situat în 2019 la nivelul 3.049.301 lei, comparativ cu 2.740.828 lei alocați în anul 2018; din utilizarea integrală pentru activități CDI a fondurilor obținute de instituție prin finanțarea suplimentară dată de Ministerul Educației și Cercetării în baza indicatorilor de calitate IC2. Valoarea acestor fonduri a fost în anul 2019 de 5.494.584 lei.

În anul 2019 s-a continuat procesul de consolidare a poziției de lider pe care Universitatea din Craiova îl deține la nivel regional, multe companii din zona Olteniei apelând la grupurile de cercetare din instituție pentru rezolvarea unor probleme CDI cu care se confruntau. Au fost înregistrate 53 de contracte încheiate cu agenții economici. 

Relația cu mediul socio-economic și cultural a fost susținută atât prin intermediul INCESA, cât și prin proiectul european RO-BoostSMEs, care a continuat să se deruleze și în anul 2019, prin programul european COSME-Entreprise Europe Network. Universitatea din Craiova este nod în cadrul acestui program și promovează activitățile inovative pentru IMM-urile din Oltenia.

 

 

Prin activitatea de cercetare s-a reușit atragerea unei finanțări complementare importante, rezultat posibil prin participarea cadrelor didactice și a cercetătorilor de la Universitatea din Craiova în anul 2019 la programele de cercetare, care poate fi exprimată sintetic prin următorii indicatori:continuarea tuturor proiectelor demarate în anii anteriori, prin: (i) competiții naționale (PNCDI III – Proiecte Experimentale Demonstrative,Bridge Grant, Transfer la Operatorul Economic, proiecte de tip ROSA STAR, proiecte de tip ADER etc.), (ii) competiții internaționale (Brâncuși, Capacități, H2020 etc.); obținerea unor proiecte noi, câștigate în competițiinaționale (3 proiecte) șiinternaționale (5 proiecte).

Facultățile care au derulat un număr mare de proiecte sunt: Facultatea de Științe, Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Mecanică.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.