Administraţie
Olguța Vasilescu vrea cât mai multe blocuri reabilitate pe bani europeni

Lia Olguța Vasilescu a declarat că încurajează craiovenii să semneze pentru proiectul ce va fi realizat cu ajutorul fondurilor europene prin care se vor desfășura lucrări de reabilitare termică a blocurilor, astfel încât acestea să aibă fațade care corespund din punct de vedere estetic și energetic. Obiectivul edilului este ca în următorul ciclu financiar al Uniunii Europene, Craiova sa intre cu 4.000 de blocuri în reabilitare termică. 

Craiovenii nu s-au înghesuit să semneze pentru proiectul demarat de municipalitate, prin care blocurile sa fie reabilitate, cu bani proveniți, în mare parte, de la Uniunea Europeană, s-a plâns edilul Craiovei, Olguța Vasilescu. Astfel, cei care vor refuza să participe la reabilitarea termică a imobilului, pe fonduri europene, vor fi obligați să își repare fațadele pe banii lor, conform unei legi care a apărut la finalul anului trecut.

"Ne-am întâlnit cu toți președinții de asociații de proprietari și din discuții am observat că unii s-au mișcat extraordinar de bine, în schimb alții nu sunt suficient de interesați și considerăm că și cetățenii trebuie să se implice, iar când merg să plătească întreținerea să pună întrebări despre lista unde pot semna pentru reabilitarea termică a blocurilor. Probabil că reabilitarea se desfășoară cam în aceleași condiții ca în trecut, asta pentru că ghidurile nu au apărut. Va fi un procent de 20% din partea asociaților de proprietari, un procent de la Primărie și restul, bani europeni. Practic, oamenii vor suporta doar 20%. Lucrările vor consta în reabilitarea termică pe exterior, refacerea tavanului de la subsol, astfel încât să fie confort termic pentru cei de la parter, schimbarea ușilor și ferestrelor de la întrare, înlocuirea conductelor din subsol, plus montarea de ferestre și balcoane de termopan pentru toți locatarii. În cazul în care există deja termopane și proiectantul va susține că sunt conforme, nu va fi nevoie sa fie achitat procentul în totalitate. Este foarte important să avem acest proiect pentru că suntem unul dintre puținele municipii din țară care a intrat cu doar 40 de blocuri în reabilitare. În alte orașe lucrurile stau mult mai bine. Eu sper să intrăm cu 4.000 de blocuri în reabilitare termică în următorul ciclu financiar al UE”, a explicat Vasilescu.

Este suficient să se atingă pragul de semnături 50% plus unu pentru ca proiectul să fie demarat. Celor care refuză să plătească, li se va impune la Direcția de Taxe partea care le revine la plată. În cazul în care acest prag nu se atinge, se va aplica legea care prevede obligativitatea tuturor proprietarilor de a-și repara fațada blocurilor

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.