Actualitate
Proiect european pentru refacerea luncilor Dunării. Bistreț, inclusă în cele cinci zone pilot

Proiectul Danube Floodplain a fost lansat ca urmare a colaborării specialiștilor din mai multe state prin care traversează fluviul Dunărea  și are drept obiectiv principal reducerea riscului de inundații prin reabilitarea luncilor Dunării și a afluenților săi. Proiectul reunește experți din zece țări și 22 de organizații, iar principalele grupuri țintă ale acestuia sunt ministerele de resort, autoritățile bazinale de apă, specialiștii și factori interesați.

Zona Bistreț a fost singura din România aleasă pentru acest proiect pilot, alături de alte patru localități din Serbia, Ungaria, Slovenia, Slovacia și Republica Cehă.

Lunca Dunării, care în trecut a funcționat ca o protecție naturală, și-a diminuat din ce în ce mai mult suprafața, ceea ce a rezultat la inundații tot mai mari și mai dese, dar și la pierderea habitatului mai multor specii și la scăderea biodiversității prin pierderea conexiunii dintre ecosisteme.

"Prin acest proiect se identifică aceea soluție care intră în categoria ecologică, o soluție bazată pe natură. Noi practic vedem cum funcționează natura, lunca Dunării, astfel încât riscul la inundații și efectele acestora să fie mai mici. Încercăm să evidențiem acest plan și prin discuții cu localnicii, să identificăm acele beneficii pe care refacerea naturii o poate avea, au fost foarte multe studii care vor fi implementate în viitor. Va beneficia atât comunitatea, cât și natura.

România participă la acest proiect alături de 11 țări din bazinul Dunării, iar Bistrețul este un pilot din cele cinci unde se analizează soluția cea mai bună pentru problema inundațiilor. A fost ales și din cauza celor întâmplate aici în anul 2006. De asemenea, se identifică și alte zone prioritare de-alungul Dunării. Ca și investiție care ar veni să reducă riscul inundațiilor ar fi undeva în jurul a 42 de milioane de euro. Aici, de exemplu, avem lacul Bistreț, care ar putea sa funcționeze sau sa reînceapă pentru că el a funcționat ca o pescărie, acvacultură extensivă și care să producă locuri de muncă. De exemplu, după ce această investiție de reducere a riscului de inundații, acvacultura s-ar putea dezvolta cu o investiție de patru milioane de euro, care ar produce și susține 180 de locuri de muncă, aici în zonă", a explicat Camelia Ionescu, coordonator WWF România. 

Proiectul va identifica zone ale luncii inundabile și măsuri de-a lungul Dunării și al afluenților săi care vor integra cele mai multe beneficii din punct de vedere ecologic și al protecției împotriva inundațiilor. 

Prezent pe teren, Sorin Rîndașu-Beuran, director Departamentul pentru Situații de Urgență, Administrația Națională a Apelor Române, a declarat:" am încercat să atingem obiectivele proiectului orientate către managementul riscului de inundații, pe de-o parte, și pe de altă parte, către serviciile de ecosistem. Analiza a fost făcută pe tot fluxul Dunării și astăzi suntem la Bistreț, pentru că la nivelul proiectului au fost alese cinci zone-pilot. Zona Bistreț a fost aleasă tocmai prin prisma evenimentelor care s-au întâmplat în 2006 și încercăm să găsim soluțiile cele mai bune pentru consolidarea lucrărilor existente". 

Schimbările climatice cauzează inundații din ce în ce mai serioase și frecvente și, în viitor, impactul lor negativ în Europa va crește simțitor. Schimbările climatice vor face ca societatea să devină și mai vulnerabilă în fața înmulțirii acestor incidente comune. Mai multe studii au arătat deja că o gestionare naturală a inundațiilor oferă beneficii mai mari pentru om și ecosistem decât agricultura clasică și agricultura intensivă. 

 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.