Înregistrat de aparatul radar cu viteza de 140 de km/h, în localitatea Leu
Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, 11 dintre acestea fiind pentru depășirea limitei legale de viteză. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, a fost oprit din a circula pe drumurile publice 1 autovehicul care nu prezenta siguranță în trafic, fiindu-i retras certificatul de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate.