Actualitate
Dosar penal după ce sediul clubului lui Mititelu a fost vandalizat

În această dimineață, polițiști din   cadrul Secției 1 Poliție Craiova s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că pe pereții exteriori ai unei clădiri situată pe strada Sfântul Dumitru, din Craiova, au fost scrise mesaje la adresa unui club de fotbal din localitate.
 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru identificarea persoanelor și tragerii acestora la raspundere, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.Mai mulți ultrași din Peluza "Ilie Oană" au venit vineri dimineața la Craiova și au vandalizat sediul clubului FCU. Au scris cuvinte ofensatoare pe pereții clădirii din centrul orașului. De asemenea, aceștia au avut și un mesaj: "Sclavilor, în sfârșit ne întâlnim, m**e Craiova, spaima voastră noi o să fim".

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.