Voleibaliştii Craiovei încep play-off-ul campionatului în compania formaţiei Unirea Dej, sâmbătă, de la ora 18, în Sala Polivalentă. Acum 2 săptămâni, craiovenii s-au impus cu 3-1 în faţa acestei echipe, în deplasare, într-un meci din sezonul regular. Antrenorul Dănuţ Pascu şi jucătorii Neven Majstorovic şi Silviu Suson sunt convinşi că echipa va câştiga meciul de debut şi va face un play-off solid.
Dan Pascu a declarat: „Până acum am avut o evoluţie bună, am pierdut 4 meciuri în tur şi unul singur în retur, sunt mulţumit de aceste rezultate. Galaţiul nu mai poate fi ajunsă, pentru că au 7 puncte în faţă şi e greu de crezut că pot pierde de 3-4 ori şi altă echipă să bată tot. Trei echipe se bat pentru locul 2, noi, Dinamo şi Zalău. Trebuie să vizăm victoria tot timpul, asta vă promit. Dejul este o echipă care a avut evoluţii foarte bune, cu jucători tineri, care vor să-şi facă un viitor în volei. Ne-am pregătit bine, ne-am luat toate măsurile, eu zic că se poate îmbunătăţi jocul nostru, chiar dacă avem constanţă, evoluăm la un nivel ridicat. Nu cred că vom avea evoluţii slabe în play-off. Locul 2 ne oferă un program mai bun în play-off”.
Neven Majostorovic a spus: „Până acum ne-am făcut treaba bine în acest campionat, singura sincopă a fost cu Dejul, acasă. Dej este o echipă tânără şi talentată, trebuie să demonstrăm că acel eşec a fost un accident, o zi slabă. Le ştim punctele forte şi trebuie să-i oprim. Trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte, Galaţi are avans de 7 puncte, Dinamo are 3 puncte mai puţin, Zalăul este la 7 în urmă”.
Silviu Suson a adăugat: „Urmează o perioadă în care fiecare meci e o finală, e mai mult decât ce a fost până acum. O să facem un meci bun şi o să câştigăm cu Dejul. Cred că vom fi pe podium, chiar pe locul 2. Este greu să ne gândim la titlu, Galaţiul are un lot foarte bun”.