Sport
Vâlcea îşi adjudecă derby-ul Olteniei la handbal. Pentru Craiova continuă blestemul accidentărilor

SCM Craiova a pierdut derby-ul regional la handbal feminin cu SCM Rm. Vâlcea, în Sala Polivalentă. Campioana, încurajată de o galerie frenetică, s-a impus cu 27-23, la pauză 14-8 şi a trecut pe primul loc în Liga Florilor, cu maximum de puncte după 6 etape. În schimb, formaţia lui Bogdan Burcea se află pe poziţia a opta, cu 9 puncte.

Duelul orgoliilor celor mai bune echipe din Oltenia a fost la discreţia vâlcencelor, care au condus detaşat de la început până la final, impunându-se fără emoţii. Din păcate, pentru SCM Craiova continuă blestemul accidentătorilor, început în urmă cu un an, şi Bobana Klikovac a suferit o entorsă de genunchi pe final de meci. Revenită recent după o altă accidentare gravă, muntenegreanca s-a lovit de un nou ghinion, la finalul unui meci în care avusese o evoluţie foarte bună. Bogdan Burcea nu le-a putut folosi nici pe Trifunovic, Havronina şi Tătar, accidentate şi ele, în timp ce Cristina Zamfir, recuperată în ultima perioadă, a jucat numai în faza de apărare. 

Convocată din nou la lotul naţional, după 3 ani de absenţă, Patricia Vizitiu a continuat seria evoluţiilor excelente şi în acest joc. De asemenea, în poartă, Andreea Chetraru a avut intervenţii bune în repriza secundă. 

La final, antrenorul Bogdan Burcea a declarat: „Dincolo de aceste trei absenţe importante, noi am întâlnit o echipă profesionistă, ceea ce noi nu suntem în acest moment. Diferenţa este ca între zi şi noapte între noi şi campioana României. Noi am încercat, poate se putea mai mult cu jucătoarele accidentate, dar nu avem ce face. O să ne dăm silinţa să ne calificăm în cupele europene, dar dacă nu vom putea, asta este” a spus profesorul Burcea.

Patricia Vizitiu a spus: „Ce ne-am propus nu s-a întâmplat, greşelile ne-au costat. Felicit echipa din Vâlcea, un club serios, care dintotdeauna şi-au dorit performanţa şi le urez succes în Champions League. La noi sunt prea multe accidentări. Mă bucur foarte mult pentru convocare, sincer, mă aşteptam şi să dea Domnul să fiu sănătoasă!”

Au jucat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Chetraru, Curmenţ (portari), Vizitiu 9 goluri, Klikovac 6, Ţicu 3, Tudorică 2, Orşivschi 2, Şelaru 1, Nikolic, Colac, Zamfir. 

Următorul meci pentru echipa din Bănie este sâmbătă, de la ora 11 (în direct la TVR 2), în deplasare, cu Dunărea Brăila. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.