Sport
Universitatea Craiova se impune fără emoții în fața Astrei

Universitatea Craiova s-a impus, scor 2-0, în fața Astrei Giurgiu. Golurile „alb-albaștrilor” au fost înscrise de Elvir Koljic (min.22) și Alexandru Cicâldău (min. 26). Partida a contat pentru etapa a doua a campionatului Ligii 1. 

Înfrângerea penibilă cu Lokomotiv Tbilisi l-a făcut pe Cristiano Bergodi să mute câte ceva în angrenajul echipei, astfel că jucătorii Alexandru Mateiu și Andrei Ivan nu s-au mai regăsit în formula de start. Locurile le-au fost luate de Ovidiu Bic, întors de la Chindia și Ștefan Baiaram, cel care a marcat în duelul din Georgia. Nici Acka nu a mai fost titularizat, Bălașa fiind preferat de tehnicianul italian. Prima ocazie a duelului de pe stadionul „Ion Oblemenco” le-a aparținut celor de la Astra, în minutul 12, însă Alibec nu l-a putut învinge pe Pigliacelli. Imediat, Universitatea Craiova a preluat controlul jocului, iar Elvir Koljic a marcat după o fază excelentă la care au contribuit Dan Nistor și Nicușor Bancu. Dublarea avantajului a venit la doar 4 minute distanță. Radunovic a comis un henț în careu, iar Cicâldău a înscris fără emoții. Între cele două goluri, oltenii au mai avut două ocazii. Mihăilă nu l-a putut învinge pe Lazar, iar Dandea a lovit nefericit o minge, iar aceasta a lovit bara. Asaltul a continuat, dar Baiaram și Bancu au ratat incredibil din câțiva metri. 

 

Partea a doua a început cu ocazia lui Mihăilă din minutul 48. Dintr-o poziție excelentă, extrema Științei a trimis peste poartă. Cicâldău a avut șansa „dublei” în minutul 58, dar șutul său din lovitură liberă a fost scos de sub bară de Lazar. Elvir Koljic a acuzat și o problemă medicală după o acțiune luată pe cont propriu și a fost înlocuit de Andrei Ivan în minutul 74. „Juveții” au continuat să fie periculoși, dar nu au mai reușit să mai înscrie. Universitatea Craiova are două victorii în primele două etape, iar următorul joc va fi după acțiunile echipei naționale, cu FC Viitorul, în deplasare. 

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 2-0

Au marcat: Koljic 22, Cicâldău 26 – pen.

Stadion: „Ion Oblemenco”.

Craiova: Mirko Pigliacelli - Vătăjelu, Bălașa, M. Constantin, N. Bancu - Nistor, Bic, Cicâldău – Baiaram (83 Bărbuţ), Koljic (73 Ivan), V. Mihăilă. Antrenor: Cristiano Bergodi. Rezerve: L. Popescu - Mitran, Acka, M. Danciu, Ivanov, Mateiu, V. Constantin.

Astra: Lazar - David Bruno, Graovac, Dandea, Radunovic - M. Răduț, Crepulja (46 Seto), R. Moise (66 Ioniţă) - R. Riza (12 Fatai 46 Balaure), D. Alibec, G. Merloi (46 Baicu). Antrenor: Bogdan Andone. Rezerve: M. Popa - C. Dima, V. Gheorghe, G. Șerban.

Arbitru: Horia Mladinovici (București). Asistenți: Vasile Marinescu (București) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț).

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.