Sport
Universitatea Craiova, prima victorie la Mediaş! Luis Niţu, gol la 18 ani

Universitatea Craiova a câştigat pentru prima dată în istorie la Mediaş, scor 3-2. Golurile alb-albaştrilor au fost marcate de Luis Niţu (min. 6), Bogdan Vătăjelu (min. 43) şi Alexandru Cicâldău (min. 57). Pentru gazde au înscris Cardoso (min. 42) şi Roşu (min. 88).

Meciul a început sub dominarea clară a Craiovei, iar Bogdan Vătăjelu a fost aproape de a înscrie la un minut de la start, însă şutul său a lovit bara. Puştiul provenit de la CSS Caracal, Luis Niţu, a marcat la al doilea său meci în Liga 1, cu o execuţie la colţul scurt. Jocul a mers bine pentru Ştiinţa până în minutul 42, când "Mitică" Cardoso a înscris cu un şut de la aproximativ 16 metri. 

Gazdele s-au bucurat doar un minut, pentru că Vătăjelu l-a învins pe Răzvan Pleşca, cu o super execuţie şi a readus-o pe Universitatea în avantaj înainte de pauză.

 

 

După reluare, Gaz Metan a părut că are controlul, însă decarul Cicâldău, cel ce a purtat şi banderola de căpitan la acest meci, a dus scorul la 3-1. În urma acestui gol, craiovenii au predat deliberat controlul partidei, iar medieşenii au redus din diferenţă în minutul 88, prin Neluţ Roşu. 

 

3-2 pentru Universitatea Craiova, iar Victor Piţurcă este la prima victorie în noul mandat ca antrenor în Bănie.

 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.