Sport
Trei minori au spart un magazin bisericesc

Doi băieți și o fată, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, sunt acuzați de furt calificat, după ce polițiștii i-au prins pe o stradă din Craiova cu suma de 500 de lei asupra lor. Oamenii legii susțin că suma provenea de la un magazin de obiecte bisericești pe care cei trei minori l-ar fi spart în aceea seară. 

"În noaptea de 15/16 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați de dispeceratul unei firme de pază din Craiova, cu privire la faptul că, la un magazin de obiecte bisericești, din Craiova, s-a declanşat alarma.
La fața locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secției, care au constatat că ușa de acces în magazin este forțată și deschisă.
De asemenea, poliţiştii au observat trei minori, care alergau pe o stradă din zona respectivă.
Cei în cauză au fost opriţi şi identificaţi de poliţişti, stabilindu-se că este vorba de o fată şi doi băieţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, din Craiova.
De asemenea, poliţiştii au găsit asupra celor trei suma de 500 de lei, care ar fi fost sustrasă din incinta magazinului.
Suma a fost restituită persoanei vătămate, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", au declarat reprezentanții IPJ DOLJ. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.