Sport
Ştiinţa continuă să dezamăgească. Remiză şi cu codaşa FC Voluntari

Universitatea Craiova n-a reuşit să câştige nici în faţa codaşei FC Voluntari, scor 1-1, pe terenul "Anghel Iordănescu", în etapa a 19-a a Ligii I. Oltenii continuă seria egalurilor, care a ajuns la cinci consecutive, nereuşind să câştige în 2021. Este prima dată când Ştiinţa nu se impune pe terenul celor de la FC Voluntari, după ce a câştigat toate cele 6 meciuri anterioare. 

FC Voluntari a deschis scorul în minutul 10, prin Angelov, care a marcat din 6 metri, dintre stoperii Craiovei. Andrei Ivan a egalat în minutul 25, reluând cu capul centrarea lui Nistor. În continuare, Universitatea a ratat ocazii mari, dar în repriza secundă dominarea a fost sterilă, singurele şanse de gol fiind ale gazdelor. 

Ştiinţa are 36 de puncte din 19 meciuri şi joacă în runda următoare cu FC Argeş, vineri, de la ora 20, pe "Ion Oblemenco"

FC Voluntari: Lavin – Costin, Balaur, Armaş, Briceag (Vlad ’31) – Ricardinho, Droppa, Tavares – I. Gheorghe, Angelov (Borţoneanu ’71), Anderson (Lopes ’46, Stoica ‘90).  Antrenor: Bogdan Andone

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Papp, Bancu – Nistor, Screciu, Cicâldău – Bărbuţ (Mamut ’63), Ivan, Ofosu (Baiaram ’81).  Antrenor: Corneliu Papură

Arbitru: Horia Mladinovici. 

La final, Cornel Papură a declarat: "În prima repriză puteam să tranşăm meciul, în repriza a doua ne-a fost greu pe acest teren dificil, pe care e mai uşor să te aperi decât să construieşti. E frustrant, câteodată nu reuşeşti să găseşti cea mai bună soluţie"

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.