Sport
Sorin Cârțu a vorbit la Oltenia TV despre demisia lui Papură și posibilii înlocuitori

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, a avut o intervenție prin Skype la emisiunea „ACTIV ARENA” și a vorbit despre demisia lui Corneliu Papură. 

„Sorinaccio” a rămas surprins de decizia lui Corneliu Papură și spune că o demisie nu-și avea locul în contextul actual: „„Eu am aflat acum 3-4 zile despre plecarea lui Papură. Niciodată nu e un moment bun să-ți dai demisia. Toți am fost surprinși de această decizie, dar nu suntem stăpâni pe gândurile cuiva.”.  Întrebat în glumă despre revenriea pe bancă, Cârțu a răspuns că nu mai este interesat de a mai fi pe banca unei echipe. 

 

Președintele Universității a recunoscut că s-a făcut o listă cu câțiva antrenori care ar putea prelua Craiova, iar printre aceștia se numără nume ca Bergodi sau Eugen Neagoe: „Nu știu dacă s-a discutat cu Edi Iordănescu, decizia este a lui Mihai Rotaru. Discuțiile le poartă patronatul. În principiu, am discutat despre o listă de antrenori, ne-am gândit și la Edi, Bergodi, Neagoe sau Contra, dar vom vedea. Exclus cu cineva din afară, noul antrenor trebuie să știe campionatul, întrucât mai avem 8 etape. Poate să fie și Gică Craioveanu o soluție, să fie ajutat de un antrenor. Despre ce vorbim? În ce lume trăim? Olăroiu este într-un circuit acolo, nu se poate. Sunt niște bani mulți acolo, oricât de bine ești plătit la Universitatea, nu poți să te pui la nivel de China sau Emiratele Arabe. Chiar şi la Boloni ne-am gândit, dar nu ai cum să ai banii din Belgia.Până duminică vom avea antrenor.”

 

Obiectivul noului antrenor pentru acest sezon poate fi chiar titlu: „Speranțele noastre sunt că putem da lovitura în campionatul acesta, întreruperea asta trebuie să ne dovedească dacă e de buna augur pentru noi sau pentru alții. Începutul va fi oscilant, e clar, mai ales între primele trei. Noi sperăm ca cele două să piardă punte, iar noi să ne instalăm la vârf.”

 

Se pregătesc reguli stricte pentru formațiile care vor să reia campionatul, lucru care îl nemulțumește pe Cârțu: E o prostie să dai drumul la antrenamente în trei, merge doar acum, dar nu ai cum să pregătești campionatul așa. Ce rost are să prejudiciezi un club așa? Când dai drumul, trebuie să dai drumul. Distanță socială sau alte lucruri, cum vine fotbalul fără atingeri? Există o prea mare precauție pentru un sport care se joacă în aer liber, un sport practicat de atleți, cu un corp foarte bun.”

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.