Sport
Slatina a remizat pe terenul Petrolului

CSM Slatina a obținut primul punct pe teren străin, exact acolo unde se aștepta mai puțin. Oltenii au încurcat Petrolul Ploiești în lupta pentru promovare, remizând, scor 1-1.

 Nici măcar înjumătățirea salariilor nu i-a motivat pe jucătorii lui Viorel Moldovan, care veneau după eșec, cu trei zile înainte, în fața celor de la FCU Craiova. Prahovenii au dominat jocul cu CSM Slatina și, deși, Moldovan a schimbat atacanții, echipa a reușit să înscrie abia în minutul 69, prin Vasile Buhăescu, cu o reluare cu capul din 5 metri după o centrare perfectă din dreapta a lui Olaru. „Lupii” nu au lăsat garda jos și au continuat să atace în speranța că vor înscrie golul doi care să le securizeze victoria. Nu a fost să fie așa. Cu 15 minute înainte de final, după o faza la limita offsaidului, Marian Vlada a egalat, după ce a preluat un șut ratat al lui Ovidiu Popescu. Minutele de final au fost tot cu slătinenii masați în ultimii 20 de metri, însă Petrolul nu a reușit să găsească drumul spre gol. Astfel, partida, una restantă din etapa a șaptea, s-a incheiat la egalitate. Cu punctul câștigat, Petrolul urcă pe locul 7, cu 14 puncte, și va sta în runda a 10-a. CSM Slatina acumulează 7 puncte în acest sezon și urcă pe locul 18. Runda următoare, slătinenii joacă acasă cu SCM Gloria Buzău, sâmbătă, de la ora 11:00.

 

sursă foto: newsflux.ro

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.