Sport
Amintirile Craiovei fotbalistice: Gaz Metan CFR Craiova

A existat o vreme în care Craiova fotbalistică avea nenumărate echipe prin ligile a doua și a treia. Astăzi ne amintim de Gaz Metan CFR Craiova, o formație care a jucat și prin Liga 1, însă cu denumirea de Gaz Metan Severin/CS Turnu Severin. 

Gaz Metan CFR Craiova nu a avut o istorie prea lungă, însă a fost o echipă întrăgită de olteni, atât cei din Cetatea Băniei, cât și cei de la Severin. Echipa a jucat până în 2011-2012 la Craiova, dar după aceea formația antrenată la acea vreme de Jerry Gane s-a refugiat la malul Dunării. Autoritățile din Drobeta-Turnu Severin au oferit sprijinul de care Gazul CFR avea nevoie și pe care nu-l găsea „acasă”, întrucât capitala Olteniei încă plângea după Universitatea Craiova, formația fanion. 

 

sursă: liga2.ro

 

„Echipa de la Depou” a avut parte și de o arenă omologată pentru Liga a II-a, acolo unde s-au disputat câteva partide interesante. Scaunele erau galben-vișinii, iar la tribuna a II-a exista o pancarda cu numele echipei și sigla, alături de anul înființării. Gazonul nu era perfect, nici condițiile nu era la standarde foarte mari, însă erau acolo. Existau 2-3 terenuri de antrenament, acolo unde se antrenau juniorii, printre care și eu, autorul textului. În acest moment, tribuna a II-a nu mai are niciun scaun și nici inscripția cu numele nu mai există. Pe gazon își mai fac apariția juniorii de la clubul CFR Romgaz.  De la juniori a venit și Alexandru Mitriță, fostul căpitan al Universității Craiova. La echipă au mai evoluat jucători ca Victor Râmniceanu (ex FC Viitorul, Dinamo, etc.), Alex Neacșa (ex U Craiova),  Marius Sava (fost jucător al „U” Craiova), Sorin Chivu, George Feleagă (fost „U” Craiova), Vigariu și mulți alții. + Alex Mitriță (da, a apucat ceva meciuri). 

 

Din punct de vedere al fanilor, susținere exista, nu ca la Știința, dar exista. Gaz Metan CFR avea și o galerie în anii de liga a III-a, numită Legione Brazdă (membrii veneau din cartierul craiovean Brazda lui Novac). Nu știu ce s-a întâmplat cu ei în liga a 2-a, însă în eșalonul al treilea aveau un arsenal întreg: confetti, fumigene, torțet etc.

 

 

Dincolo de perioada Severin, atunci când echipa a promovat în prima ligă și a avut meciuri cu echipe de tradiție, cel mai mare meci  al clubului „de la Depou” este partida cu Steaua București, din 16-imile Cupei României. Bucureștenii au câștigat cu 1-0, grație golului marcat de Bănel Nicoliță. „Ion Oblemenco” a găzduit acest meci, la care au asistat în jur de 6.000 de persoane. Totuși, craiovenii au mers și până în optimi, când, cu un sezon în urmă, au dat de CFR Cluj în optimi, fiind de asemenea eliminați.

 

 

 

Clubul Gaz Metan CFR Craiova a luat naștere în vara lui 2007 prin fuziunea grupărilor Gaz Metan Podari și CFR Craiova. Găzarii promovaseră cu un an în urmă în liga a treia, în vreme ce feroviarii tocmai câștigaseră barajul de promovare în cel de-al treilea eșalon. Pentru fuziune ambele tabere au făcut sacrificii: Gaz Metan a rupt acordul de colaborare cu Școala de Fotbal Gică Popescu, care oricum nu funcționa așa cum își dorea conducerea echipei din Podari, iar CFR Craiova a cedat locul de-abia câștigat în Liga a treia echipei Știința Malu Mare.

După ce s-au finalizat discuțiile și s-au semnat actele, noul club Gaz Metan CFR Craiova și-a stabilit obiectivul: promovarea în Liga a II-a. Considerat o utopie de majoritatea oamenilor de fotbal craioveni, dat fiind lipsa omogenității și tinerețea lotului. Galben-vișinii au început ca din pușcă întrecerea, însă pe parcurs au fost depășiți de Internațional Curtea de Argeș, încheind sezonul regulat pe locul doi în ierarhie. Poziția i-a dus la barajul de promovare de la Alba Iulia, unde trupa lui Cristian Boldici nu a putut depăși Avântul Reghin și ACU Arad, ratând accederea în Liga a II-a.

După sezonul excelent, mulți prevedeau un recul în anul competițional 2008/2009. Nu a fost așa, galben-vișinii strângând rândurile în jurul lui Boldici și Luță și încheind turul la opt puncte distanță de urmăritoarea FC Caracal. În retur, Gaz Metan CFR a reușit să-și mențină prima poziție în clasament, și în al doilea an de la înființare a reușit o performanță remarcabilă: promovarea în B.Cu o nouă conducere tehnică, formată din Jerry Gane, Dragoș Bon și Ionel Luță, Gaz Metan CFR Craiova face o figură frumoasă pe a doua scenă fotbalistică a țării, reușind să rămână neînvinsă zece jocuri la rând, la mijlocul campionatului. Echipa e momentan la mijlocul clasamentului, în obiectiv: încheierea campionatului pe una dintre pozițiile 1-8.

 

 În sezonul 2009-2010 a avut cel mai bun parcurs în Cupa României, fiind însă eliminată de CFR Cluj în optimile de finală. În sezonul 2011-2012 aceasta și-a schimbat denumirea în Gaz Metan Severin,aceasta mutându-se de la Craiova pe stadionul Municipal din Turnu-Severin. Echipa are un parcurs bun în campionat reușind să termine sezonul pe locul 3.Profitând de faptul că FC Politehnica Timișoara nu primește licența, echipa reușește să promoveze pentru prima dată în Liga I. În sezonul 2012-2013 odată cu promovarea în Liga I echipa își schimbă denumirea în CS Turnu Severin însă nu reușește să evite retrogradarea întorcându-se după numai un singur an în Liga a II-a. La scurt timp după retrogradare, echipa a fost dizolvată,

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.