Ieri seară, iubitorii fotbalului au stat cu ochii pe „El Clasico”. Real Madrid s-a impus, scor 2-0, prin golurile marcate de Vinicius Junior și Mariano Diaz.
Așteptările din derby erau foarte mari, însă forma slabă prin care trec cele două mari formații s-a văzut ți în duelul de pe „Santiago Bernabeu”. Courtois a fost eroul lui Zidane în prima parte, salvând șuturile lui Arthur și Messi. Superstarul argetinian nu s-a făcut remarcat mai deloc pe parcursul întregii partide. Scorul „alb” de la pauză avea să se schimbe în minutul 71, când Vinicius Junior l-a executat pe Ter Stegen. Catalanii s-au năpustit asupra gazdelor, însă poarta a rămas intactă. Inspirația lui Zizou a dat roade în al doilea minut al prelungirilor, când, introdus de puțin timp, Mariano Diaz a dus scorul la 2-0. În tribună s-a aflat și legenda clubului madrilean, Cristiano Ronaldo.
Real a devansat-o pe Barcelona și are acum un punct avans, cu 12 etape înainte de finalul campionatului.