Sport
Răzvan Popa, out de la Craiova? Cu ce echipă este aproape să semneze jucătorul

Adus ca un transfer de viitor, Răzvan Popa a făcut o prima parte a perioadei sale ca fotbalist al Universității bună, însă s-a stins și a intrat într-un conflict cu Devis Mangia. 

Jucătorul a semnat cu Universitatea Craiova în octombrie 2017 și este pe cale să părăsească clubul din Bănie zilele acestea, însă nu s-a confirmat nimic. Oficialii Științei sunt pe cale să bată palma cu omologii de la Gaz Metan Mediaș, însă nu se știe dacă Popa va fi împrumutat sau vândut definitiv. Fundașul fusese la echipa a doua a alb-albaștrilor, deoarece la începutul sezonului a intrat într-un conflict cu tehnicianul italian Devis Mangia, dar a revenit la prima reprezentativă și chiar a fost luat în cantonamentul din Antalya.

Răzvan Popa a mai jucat pentru Sportul Studențesc, Inter U19, Real Zaragoza şi Burgos și este cotat de site-urile de specialitate la 350.000 de euro.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.