Sport
Radu Drăgușin a fost integralist la Juventus în Cupa Italiei

Radu Drăgușin, 18 ani, a fost titular și a jucat tot meciul pentru campioana Italiei, Juventus, în Cupa Italiei. Torinezii s-au impus cu 3-2 după prelungiri contra formației Genoa. 

Andrea Pirlo are mare încredere în fundașul român de doar 18 ani, iar titularizarea din Cupa Italiei reprezintă un imbold dat lui Radu Drăgușin. Acest a jucat într-o linie de trei fundași, fiind coleg în defensivă cu Chiellini și Demiral. În poarta campioanei Italiei s-a aflat Gianluigi Buffon, portarul legendar al lumii, în vârstă de 42 de ani. 

 

„O partidă bună pentru stoperul dreapta, cu apariții în atac în zone pe care nu urcă deseori. De ce nu a primit nota 6,5? Pentru că l-a pierdut pe Radovanovici în prelungiri, și Juve a riscat atunci” a fost caracterizarea Gazzettei dello Sport.

 

„Drăgușin e un jucător foarte interesant, și-a demonstrat și acum calitățile”, a declarat Andrea Pirlo, tehnicianul lui Juve. 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.