Sport
Rădoi şi „Geană”, favoriţi să preia locul lui Mangia

Zilele lui Devis Mangia pe banca Ştiinţei sunt numărate. Italianul este pe punctul să rateze ambele obiective propuse pentru acest sezon şi nu va mai continua în Bănie şi în sezonul următor, chiar dacă mai are un an de contract. Favoriţi să-i preia locul sunt doi olteni: Mirel Rădoi, selecţionerul naţionalei de tineret, şi Eugen Neagoe, antrenorul lui Sepsi.

Principala problemă la rezilierea contractului o reprezintă suma cerută de Mangia şi de staff-ul său numeros pentru a pleca de la Craiova, una destul de mare. Mirel Rădoi ar accepta să vină în Bănie, dar numai după Campionatul European de tineret, din luna iunie, în timp ce Eugen Neagoe mai are contract cu Sepsi, dar ar găsi înţelegere la conducere pentru o despărţire amiabilă.

Fanii Craiovei l-au taxat şi ei pe antrenorul italian. După i-au cerut demisia la finalul partidei pierdută cu Viitorul, i-au dedicat un mesaj în italiană, afişat în pauza derby-ului cu CFR, care s-ar traduce astfel: „Devis, fără curaj, nu câştigi nimic!”

Devis Mangia a antrenat Universitatea în ultimele două sezoane şi a reuşit să câştige Cupa României, în stagiunea trecută.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.