Sport
Prima înfrângere a sezonului pentru handbalistele Craiovei

SCM Craiova a pierdut primul meci al sezonului, fiind învinsă în etapa a 3-a a Ligii Florilor, în deplasare, de Gloria Buzău, scor 23-18, la pauză 13-7. Aşadar, gazdele au luat avantaj decisiv încă din prima repriză şi nu au mai cedat iniţiativa până la final. 

Au jucat pentru SCM Craiova: Curmenț, Dzhukeva, Chetraru (portari) Klikovac 6 goluri, Țicu 4, Vizitiu 3, Orsivschi 2, Nikolic 1, Colac 1, Șelaru 1, Ion, Khavronina.

Costin Dumitrescu, antrenor secund la SCM Craiova, a declarat: „Am început slab meciul, în apărare am jucat rău și nu ne-a ajutat nici atacul. Gloria Buzău a evoluat foarte bine, a avut un avantaj considerabil și noi nu sm reușit să revenim.”

Ana Maria Țicu, jucătoare SCM Craiova, a spus: „Am făcut un joc slab, am ratat mult și adversarele au profitat. E un meci pierdut, dar trebuie să ne concentrăm pe partidele viitoare, pentru că sunt foarte importante.”

După 3 etape, formaţia lui Bogdan Burcea este pe locul 6 în clasament, cu 6 puncte, şi joacă sâmbătă, în compania formației Minaur Baia Mare, de la ora 12.30, la Sala Polivalentă.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.