Sport
Președintele Științei, la Oltenia TV: „CFR ar fi un exemplu dacă nu s-ar prezenta cu Argeș”

Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a fost prezent la emisiunea „Fotbal Plus” de la Oltenia TV și a vorbit despre o eventuală neprezentare a CFR-ului cu FC Argeș. De asemenea, „Sorinaccio” este mulțumit de evoluția echipei din acest sezon.

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, a vorbit despre o eventuală neprezentare a CFR-ului: „Sunt niște atacuri pe care le face o echipă a Clujului. Noi suntem de serviciu, dar nu numai CFR atacă, același lucru face și FCSB. Aceste lucruri fac parte din strategia lor. În toate polemicile, principalul lucru este să iei ceea ce spun specialiștii, nu să interpreteze oricine. Dacă spui clar că a fost sau nu ofsaid la golul CFR-ului înseamnă că nu ai nevoie de VAR. Acolo a fost clar o fază de arbitraj video, nu a contat că arbitrul Găman este din Craiova, putea să fie oricine. A fost ghinion pentru ei, o neșansă. Noi nu am vrea să avem arbitri din Craiova la meciurile noastre.

CFR ar da dovadă de mare demnitate dacă nu s-ar prezenta cu Argeș. Ne-ar da un exemplu. I-aș elogia în toate discursurile mele, ar avea un mare respect. Am putea să urmăm și noi un astfel de scenariu, noi ceilalți din campionat. Eu mă aștept să facă aceste lucruri, la fel și demisia lui Dan Petrescu, dar nu cred că o să accepte conducerea. CFR Cluj este o echipă cu prestanță, care are oameni cu prestanță în interiorul clubului,” a declarat „Sorinaccio” la Oltenia TV.

 

Fostul arbitru și patron al formației FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a înaintat ideea ca Alexandru Tudor să devină președintele CCA: „„Cum să îl pui pe Tudor să fie președinte CCA? Nu-l punem direct pe Gigi Becali în fruntea arbitrajului? Alexandru Tudor este omul care stă în curtea FCSB-ului, cum să fie acolo? Porumboiu poate să vorbească pentru că nu mai este în fotbal. Nu are cum Tudor să mai lucreze în arbitraj. Când o arbitra pe Craiova împotriva Stelei vedea mereu.”

 

Sorin Cârțu a vorbit și despre meciul cu Chindia: „Chindia primește gol foarte greu. Arată foarte bine de când e Emil Săndoi.”  În emisiunea „Fotbal Plus” a intrat prin telefon și tehnicianul dâmbovițenilor: „Avem probleme de efectiv. Îmi pusesem mari speranțe în meciul cu FCSB, dar asta este. Am spus tot timpul. Am mare respect pentru domnul președinte Cârțu, pentru oamenii din club, am jucat o viață pentru acest club și am fost și sunt trup și suflet pentru această echipă, dar nu mă voi da la o parte în acest meci.”

 

Cu Hermannstadt, jucătorii noștri au avut situații bune, am avut multe ocazii. Cred că atunci când Mamut va marca va avea o altfel de gândire, va fi optimist. Cartea de vizită a unui atacant este golul. Îmi plac jucătorii care au venit acum, au calitate. Baiaram are un progres, se vede, dar să joci 90 de minute meci de meci este mult pentru el. A fost conjunctura asta cu problema legată de COVID-19 și regula U21. Și-a creat destule ocazii. Poate să fie un al doilea Mihăilă într-un an sau doi. Experiența lui Marius Constantin a fost definitorie în transferul său la Universitatea Craiova pentru a aduce un plus defensivei. A fost un transfer pentru rezultate imediate. 

Trebuie să câștigăm aceste meciuri pentru a ne atinge obiectivul. Se vede că au venit jucători pe parcurs. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut la echipă până în momentul de față. Ne dorim să avem cât mai multe puncte, măcar să avem o medie două puncte pe meci, ar fi super. Nu poți să termini un campionat fără să treci prin acest sentiment al înfrângerii, ar fi prea ușor. Trebuie să învățăm din înfrângeri și să tragem concluzii pentru a vedea ce trebuie îmbunătățit,” a mai declarat Sorin Cârțu.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.