Sport
Presa internaţională, despre finala campionatului din România: 'FRF a luat o decizie fără precedent'

Presa internaţională face referiri la finalul campionatului din România, în special prin prisma deciziei ciudate luate de FRF cu câteva ore înainte de startul partidei. 

Iată ce scriu câteva dintre cotidianele de anvergură de pe Mapamond: 

AS, Spania: „Federația Română a decis că acest meci să se joace cu regulile unei finale, adică cu prelungiri și penalty-uri, dacă era necesar. Clujul a devenit campioana ligii române, învingând Universitatea Craiova, 1-3, într-un meci transformat de Federație într-o finală în sensul literal al termenului, pentru a comunica echipa la timp la UEFA ce echipă trimite la ediția următoare a Ligii Campionilor. Localnicii au deschis scorul în minutul 9, cu un şut puternic cu dreptul al lui Nistor, din afara careului. Clujul a egalat în minutul 36, când fundașul Vinicius a marcat după un corner și a trecut pe tabela de marcaj în minutul 56, când Kevin Boli a punctat, după un atac lung al oaspeților. Penalty-ul lui Ciprian Deac a încheiat jocul în minutul 77. Într-o decizie fără precedent, Federația Română de Fotbal a stabilit cu câteva ore înaintea meciului că învingătoarea din acest meci va fi declarată și campioană a  ligii, pentru a anunța UEFA echipele care vor participa la competițiile europene înainte de termenul dat de autoritățile de fotbal continentale. Această decizie a fost luată după ce cazurile de coronavirus au amânat mai multe meciuri şi finalul campionatului, iar Craiova s-a clasat pe locul doi cu un meci mai puțin disputat."

 

SPORT – Spania: „Cu victoria de la Craiova, Clujul a câştigat titlul pentru al treilea an consecutiv, după ce parcursul în campionat a fost pus în pericol de testele pozitive pentru coronavirus la 16 jucători”

OLE – Argentina: „Clujul a sărbătorit un nou titlu și s-a calificat pentru Champions League într-o finală incredibilă a campionatului: 23 de teste pozitive false, un antrenor cu coronavirus care dă indicații de la spital, o schimbare controversată a regulamentului și multe altele. Cu trei ore înainte de această întâlnire, Federația a fost din nou protagonistă: a decis modificarea regulamentelor și transformarea derby-ului într-o finală cu timp suplimentar și lovituri de la 11 metri în caz de egalitate”

MARCA – Spania: „CFR Cluj s-a proclamat campioană a României, învingând Universitatea Craiova, 3-1, într-un meci transformat de Federație într-o finală în sensul literal al termenului pentru a comunica echipa la timp la UEFA echipele calificate în cupele europene. Ciprian Deac a închis meciul în minutul 77. Într-o decizie fără precedent, FRF a stabilit cu câteva ore înaintea meciului că învingătoarea partidei va fi declarată campioană, pentru a notifica la UEFA echipele care vor merge în competițiile europene înainte de expirarea termenului dat de autoritățile de fotbal continental”

L’EQUIPE – Franța: „CFR Cluj s-a încununat campioană a țării pentru a treia oară la rând, a șasea oară în istoria sa, după victoria sa în detrimentul Universității Craiova (3-1). Condusă după doar zece minute, echipa condusă de Dan Petrescu s-a bazat în special pe un gol al lui Kevin Boli, nepotul lui Basile Boli, pentru a întoarce un meci început slab. Datorită acestui succes, CFR va juca în următoarea edițíe a Ligii Campionilor”.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.