Sport
Paul Papp a fost inclus în echipa etapei

Fundașul Paul Papp a marcat primul său gol în tricoul Universității Craiova, iar oficialii Ligii nu au putut să nu-l includă în echipa etapei cu numărul 18. 

„Titularizat pentru întâia oară în 2021, a fost sigur în intervenţii, dovedind că poate fi oricând o soluţie pentru formula de start a Universităţii. Şi-a trecut în cont şi un gol,” stă scris pe site-ul LPF. 

 

PORTAR

Alexandru Greab (FC Argeş / 28 de ani) - A apărat tot ce era de apărat, contribuind astfel la întâiul succes reuşit de piteşteni pe terenul arădenilor în prima ligă.

 

FUNDAŞI

Denis Haruţ (FC Botoşani / 21 de ani) - A izbutit primul gol din carieră în CASA Liga 1. De remarcat evoluţiile tot mai bune ale apărătorului botoşănenilor, care a devenit unul dintre cei mai promiţători jucători din generaţia sa.

Paul Papp (Universitatea Craiova / 31 de ani) - Titularizat pentru întâia oară în 2021, a fost sigur în intervenţii, dovedind că poate fi oricând o soluţie pentru formula de start a Universităţii. Şi-a trecut în cont şi un gol.

Sylvain Deslandes (FC Argeş / 23 de ani) - A înscris pentru a doua oară în tricoul piteştenilor şi, la fel ca în meciul cu FC  Botoşani din etapa a 16-a, golul său a fost de trei puncte.

 

MIJLOCAŞI

Ciprian Deac (CFR Cluj / 34 de ani) - A dirijat excelent jocul clujenilor, care au bifat a șasea victorie în ultimele șapte jocuri. Prinde pentru a treia oară echipa etapei.

Eder Gonzalez (Sepsi OSK / 24 de ani) - Spaniolul transferat de covăsneni în această iarnă a făcut un meci perfect. A scos penalty-ul transformat de Vaşvari şi a marcat primul său gol în CASA Liga 1.

Andrei Artean (Viitorul / 27 de ani) - A marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din 2021. Este un fotbalist care consumă multă energie pe durata unei partide.

Adrian Păun (CFR Cluj / 25 ani) - O nouă prestaţie reuşită sub conducerea lui Edward Iordănescu. A reuşit o pasă de gol, a 14-a în 172 de jocuri disputate pentru CFR în Liga 1.

 

ATACANŢI

Dennis Man (FCSB / 22 de ani) - A înscris pentru a 14-a oară în ediţia curentă, de șapte ori fiind  jucătorul care a deschis scorul. Este unul dintre cei mai buni tineri fotbalişti români.

Daniel Popa (Chindia / 25 de ani, FOTO) - Trece printr-o perioadă foarte bună din carieră. A înscris un gol, al patrulea în ediţia curentă, apoi i-a pasat decisiv lui Neguţ.

Hamidou Keyta (FC Botoşani / 26 de ani) - Poate fi considerat jucătorul etapei, asta după ce a contribuit la succesul botoşănenilor cu două goluri şi o pasă decisivă.

 

ANTRENORUL ETAPEI

Mihăiţă Ianovschi (FC Argeş / 45 de ani) - Are un început formidabil de mandat pe banca piteştenilor, șapte puncte în trei meciuri! De evidenţiat şi jocul echipei, unul care dă încredere fanilor din Trivale.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.