Sport
Patronul de la Botoșani, un nou atac la adresa Craiovei

După mai multe declarații la adresa Universității Craiova și a autorităților din Bănie, Valeriu Iftime vine cu un nou atac. Patronul Botoșaniului nu o vede pe Știința să se poată bate la campionat până la final. 

În direct la PRO X, Iftime a declarat: „Nu m-ar mira să terminăm peste FCSB. Nici Craiova nu e scăpată de frică noastră. CFR da. Dar Craiova nu. Craiova trebuie să tragă tare că să fie în față, acolo. Chiar dacă are mai multe puncte în față noastră. Eu spun că îi bate CFR-ul acasă. Îi bate FCSB-ul, îi batem noi și pierd 9 puncte. Eu cred că Botoșani bate tot până la final, să se pregătească Dan Petrescu că o să îl bat”, a declarat patronul celor de la FC Botoșani.

 

Din punctul de vedere al lui Iftime, Universitatea Craiova ar pierde 3 din ultimele 5 meciuri rămase. Toate atacurile moldovenilor au venit după ce doctorul echipei a fost testat pozitiv cu coronavirus înainte de partida cu Știința. Atunci, Valeriu Iftime a acuzat autoritățile din Craiova că formația sa a fost dată afară din hotel: „Aseară, la 10 şi jumătate, i-au dat afară din hotel ca pe nişte borfaşi şi i-au trimis cu antemergător la Botoşani toată noaptea, în condiiile în care fotbaliştii nu au avut niciun contact cu doctorul. N-a venit inmeni de la DSP să-i vadă”

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.