Sport
Nae Ungureanu a suferit un accident vascular cerebral. Care este starea sa

Fostul mare jucător al Universității Craiova, Nae Ungureanu, a suferit un AVC și este internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova.

Nicolae Ungureanu este internat de miercuri și se pare ca starea sa este stabilă. Acesta poate să și vorbească puțin, așa cum a dezvăluit și fostul său coleg de la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu: „Probabil a suferit un AVC. Este încă sub observaţie, să vadă dacă nu e vreo recidivă, pentru că ar fi mult mai periculos. Astăzi intră la un tomograf. Are nişte dificultăţi de a vorbi, dar n-are nicio pareză. Este recuperabil. Ţinem legătura cu doctorii. Ăsta e un mare necaz”, a spus Sorin Cârţu la PRO X. Ungureanu va rămâne sub supravegherea medicilor în continuare, iar starea sa de sănătate este monitorizată atent. Până în decembrie anul trecut, Nae Ungureanu a fost delegat al echipei a doua a Universității Craiova. 

 

Format la CSȘ Craiova, Nicolae Ungureanu a ajuns la Universitatea Craiova în 1977 și a apărat culorile clubului timp de un deceniu. A evoluat în toate partidele din sezoanele 1979-1980 și 1980-1981 în care Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană a României. Are 438 de prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc, reușind 29 de goluri și 71 de meciuri europene, un gol marcat. În prima reprezentativă a României are 57 de selecții și un gol marcat în meciul România – Spania 3-1. În afară de cele două titluri cu Universitatea are înca două cu Steaua, în sezoanele 1987-1988 și 1988-1989. Este maestru internațional al sportului.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.