Sport
Mititelu l-a jignit grav pe Balaci, după ce acesta luase poziţie la acuzele aduse Craiovei Maxima: „Balaci e doar o stafie, e îmbibat în alcool de ani de zile!”

Într-o intervenţie la o emisiune de sport, Ilie Balaci i-a răspuns lui Adrian Mititelu, după ce acesta declarase recent că şi Craiova Maxima făcea blaturi, iar el a fost patronul care a încheiat la Universitatea perioada meciurilor aranjate.

“Omul e bolnav, nu trebuie băgat în seamă, a băgat toţi banii la fotbal şi nu mai are ce mânca, aşa că delirează. El nu are cum să vorbească de echipa aia, fiindcă pe vremea aia avea 13 ani şi se afla la Booveni, unde nu se făcea geografie şi nici nu ştia unde e Craiova atunci. Omul nu gîndeşte cu capul, ci cu turul pantalonilor” a spus „Minunea Blondă” la Digisport.

În replică, pe pagina sa de facebook, Mititelu l-a jignit grav pe cel mai valoros fotbalist al Ştiinţei din toate timpurile: „Marele Balaci a murit de mult, în prezent este o stafie cu alcoolemia mai mare decat Casa Scânteii. Nu e caracter, s-ar fi dus la Rotaru pe jos dacă i-ar fi dat cât a cerut. Universitatea Craiova l-a facut mare pe Balaci, cum de altfel i-a făcut mari pe toţi. Să separăm fotbalistul Balaci de omul Balaci, îmbibat în alcool de ani de zile. Aceşti foşti mari fotbalişti ai U Craiova sunt principalii vinovaţi de dihonia care domneşte în oraş de 20 de ani” i-a transmis Mititelu unui fan de-al său, text preluat apoi de site-urile suporterilor Ştiinţei, aceştia taxând dur replicile lui Mititelu .  

multumesc la cateii mei care scriu pe gardurile la jucatorii emblematici pentru club. ca adita jr al meu n-u a fost in stare sa ajunga nici la calcaiul lui domnu` Cartu. cu asa gene bune cum dracu sa iasa ceva normal pe gura mea!?
19 mai 2020, 23:05
Bvo baietii sa o tine-ti tot asa...Hai Stiinta
20 octombrie 2016, 20:31
Omul e dobitoc rau de tot. Pe de alta parte, si Ilie a primit portia de laturi chiar de la omul pe care l-a sustinut mereu su nejustificat.
20 octombrie 2016, 14:50
Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.