Sport
Mihai Rotaru îi avertizează pe jucătorii Ştiinţei: “Am greşit-o grav şi nu trebuie să repetăm ruşinea!”

Universitatea Craiova are ca obiectiv intrarea în grupele Conference League în acest sezon, după ce anul trecut a suferit una dintre cele mai ruşinoase eliminări din istoria fotbalului românesc, fiind învinsă de gruzinii de la Lokomotiv Tbilisi. Mihai Rotaru i-a avertizat pe jucători că nu va mai tolera o asemenea umilinţă şi totodată l-a confirmat în funcţie de antrenorul grec Marinos Ouzounidis. 

„Nu avem voie să se repete rușinea! Am greșit-o foarte grav, trebuie să fim atenți de data asta. Grupele Conference League reprezintă obiectivul nostru și sperăm să-l îndeplinim. Lucrăm la două achiziții în acest moment, sper să le definitivăm. E vorba de un fundaș central și de un jucător care poate evolua în linia de fund. S-ar putea să plece un jucător, dar nu unul de naționala României. Staff-ul știe ce are de făcut, mâine plecăm spre Austria, iar pe 10 iulie e Supercupa cu CFR Cluj, primul meci. Cred că vom avea succes cu Ouzounidis, deocamdată n-a putut să-și pună amprenta jucând din trei în trei zile. Era imposibil să facă asta”, a spus Mihai Rotaru la digisport.

 

În turul 2 preliminar al Conference League, Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea dintre KF Laci (Albania) şi FK Podgorica (Muntenegru), echipe care se vor duela în primul tur preliminar al competiţiei. Prima manşă va avea loc pe 22 iulie, pe „Ion Oblemenco”, iar returul pe 29 iulie, în Albania sau Muntenegru. Meciul din Bănie se va disputa fără spectatori, Ştiinţa mai având o etapă de suspendar

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.