Căpitanul echipei de volei a Craiovei, Laurenţiu Lică, în vârstă de de 40 de ani, a anunţat, într-un interviu la TVR, că se retrage din echipa naţională şi va evolua numai la SCM Universitatea Craiova. Desemnat în ultimii 4 ani cel mai bun voleibalist român de FRV, "Lolo" Lică a condus România la Europeanul de anul trecut, unde tricolorii au ajuns din nou după 24 de ani.
„Anul trecut a fost ultimul pentru mine la echipa națională. De fiecare dată am venit cu mare plăcere la lot, dar acum momentul meu cu prima reprezentativă e la final. Vreau să mă concentrez și să-mi păstrez forțele pentru echipa de club, căci vreau să mai joc în continuare la Craiova”, a mărturisit Lică.
Referitor la întreruperea campionatului din cauza pandemiei, Lică a declarat: „Federația a luat o decizie bună. Atunci, când a început totul, ne gândeam cel mai mult la străini, care erau un pic panicați. Cred că s-a luat o decizie bună. Erau multe puncte, diferența cred că era foarte greu de recuperate. Erau 10 puncte și 8 meciuri. Galațiul merită acest titlu. Cred ca a fost cea mai puternică echipă din campionat. Noi terminăm pe locul 2, un loc onorabil".
foto waldviertel fb