Sport
Jovan Markovic, inclus de „The Guardian” printre cei mai promiţători juniori din lume: „Speră să ajungă la nivelul idolului său, Ibrahimovic”

Atacantul Universităţii Craiova, Jovan Markovic, este inclus de prestigiosul cotidian britanic The Guardian printre cei mai promiţători juniori ai generaţiei 2001 din lume. Publicaţia engleză a întocmit un top în care sunt incluşi cei mai buni 60 de jucători de 17 ani de la cele mai renumite cluburi de pe Mapamond, iar printre aceştia se regăseşte şi un român, jucătorul Ştiinţei, Jovan Markovic.

Britanicii i-au făcut şi o descriere atacantului: “Markovic s-a născut la Belgrad, având un tată sârb şi o mamă româncă. Crescut în România de bunica din partea mamei, Jovan a avut probleme iniţial din cauza înălţimii, el fiind foarte înalt pentru vârsta lui. Adversarii s-au întrebat deseori dacă evoluează la nivelul său de vârstă, aşa că Federaţia Română de Fotbal a verificat data naşterii lui Markovic la spitalul din Belgrad la care s-a născut. A marcat sute de goluri în ligile de tineret şi a primit un contract  profesionist din partea Craiovei la 16 ani. A debutat la seniori într-un meci de Cupă, la 15 ani şi speră să ajungă la nivelul idolului său, Zlatan Ibrahimovic. O serie de accidetări au stopat ascensiunea fotbalistului, dar a depăşit acele momente. Este din nou la prima echipă a Universităţii Craiova şi a evoluat contra lui RB Leipzig, în Europa League”.

 

Născut pe 23 martie 2001, Jovan Markovic  a crescut la Corabia şi a debutat la 15 ani şi jumătate pentru prima echipă a Craiovei, într-un meci din Cupa României, la Buzău, contra Daciei Unirea Brăila. Primul gol pentru Ştiinţa l-a marcat tot în Cupa României, în urmă cu câteva săptămâni, în victoria cu 2-0 contra formaţiei Sportul Snagov.  Markovic este component de bază al naţionalei under 19 a României.

 

Iată un articol apărut acum doi ani în Lupa despre Jovan Markovic: http://www.lupamea.ro/sport/atacantul-minune-interzis-in-liga-i-din-cauza-varstei/

 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.