Fostul jucător al Universităţii Craiova, fundaşul dreapta Ivan Martic, va evolua începând cu acest sezon la formaţia elveţiană FC Sion, care a terminat campionatul trecut pe locul 8 în primul eşalon helvet.
„O nouă provocare. Sunt fericit să semnez un nou contract cu FC Sion. Mulţumesc pentru încrederea care mi-a fost acordată şi le mulţumesc şi celor care au fost implicaţi în această tranzacţie” a scris Ivan Martic pe facebook.
Ivan Martic s-a născut în Elveţia, din prinţi croaţi. A mai evoluat în ţara natală pentru St. Gallen şi Schaffhausen, dar şi la Verona, Spezia şi Rijeka.
În urmă cu 3 ani, Martic semna cu Universitatea Craiova, cu care a câştigat Cupa României, în 2018. În cele 74 de meciuri disputate în alb-albastru, Martic a reuşit 5 goluri şi 7 pase de gol. Una dintre reuşite a fost în cupele europene, în eşecul cu 3-1 din deplasare cu RB Leipzig, acela fiind primul gol al Ştiinţei în cupele europene după 18 ani.