Sport
Ion Prioteasa a condus ultima ședință a Consiliului Județean Dolj, în calitate de preşedinte

Joi, 17 septembrie, Ion Prioteasa a condus ultima ședință în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. După patru mandate, Prioteasa ocupă primul loc pe listele PSD la Senat și îi predă ștafeta lui Cosmin Vasile, care candidează pentru funcția de președinte al CJ din partea social-democraților, la alegerile locale din 27 septembrie. 

"În acest moment în care ne întâlnim într-o ședință ordinară, îmi face deosebită plăcere să vă spun că încheiem un mandat cu foarte multe realizări, în care ne-am bucurat de sprijinul dumneavoastră, al fiecăruia și vă transmit acest mesaj, să fiți mândri de ceea ce s-a realizat. Poate a fost cel mai bun mandat pe care l-am avut în acești ani, pentru că se ridică și la multe milioane de euro care rămân, din proiectele pe care le-am atras. Parlamentul Județean a funcționat într-un regim de excepție și sunt sigur că multe județe și-ar fi dorit să aibă competențe ca ale dumneavoastră. În câteva domenii, ceea ce am realizat va mișca anumite zone ale județului Dolj, ma refer la domeniul de infrastructură, cu drumul Craiova - Cetate, Giurgița-Băilești, Valea Stanciului-Padea, Padea-Segarcea, Dăbuleni-Amarăștii de Jos, etc. Extinderea Aeroportului Internațional Craiova. De asemenea, acest mandat a fost dedicat în mare parte sănătății, vorbim de Clinica de Cardiologie, extinderea Urgenței, investiții în Ambulatoriu, Policlinica Dăbuleni.

Mulțumesc și echipei inimoase de profesioniști desăvârșiți de la Consiliul Județean, un colectiv de salariați cu care, sunt convins, multe instituții s-ar mândri. Vreau să le mulțumesc tuturor colaboratorilor cu care am avut onoarea să lucrez în tot acest timp – primari, parlamentari, membri ai Guvernului, europarlamentari, directori ai unităților subordonate Consiliului Județean sau reprezentanți ai mass-media. Totodată, le mulțumesc consilierilor județeni care mi-au oferit o plachetă în semn de recunoaștere a activității pe care am depus-o în beneficiul comunităților doljene în ultimii 16 ani, un gest care înseamnă foarte mult pentru mine", a declarat Ion Prioteasa. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.