Sport
La baschet, Craiova şi-a arătat limitele în Trivale

După ce a terminat anul cu o victorie frumoasă în faţa Clujului, echipa de baschet a Craiovei a dezamăgit la prima apariţie pe 2019, pierzând cu 96-92 în sala Trivale din Piteşti, contra lui FC Argeş. Era vorba de un meci al orgoliilor contra celui mai apropiat oraş de Craiova pe harta baschetului românesc, cedat în ultimul parţial de echipa lui Aco Todorov. Pe sferturi, scorul a fost: 18-17, 13-19, 39-34, 26-22.

A fost cel mai lung meci fără over time regulamentar din Liga Naţională, sfertul al treilea durând cu peste 3 minute mai mult, din cauza unei defecţiuni a tabelei, sesizată de craioveni, dar ignorată de arbitri. 

Practic, craiovenii au încasat în ultimele două sferturi mai mult decât dublul punctelor primite în prima repriză, în condiţiile în care s-au apărat superficial şi le-a tremurat mâna la aruncările libere. Meciul a fost echilibrat până spre final, cele două formaţii având pe rând avantaj, dar de cel mult două posesii. 

Jason Boone a ieşit repede din joc, fiind dominat pe pivotul advers, dar Radukic a intrat bine sub panou şi a făcut un meci aproape la fel de bun precum cel din deplasarea cu Steaua. Mo Curry a avut o primă repriză magistrală, însă a obosit pe final, şicanat de adversarul direct, Tudor Gheorghe. Căpitanul Troupe joacă mult pentru echipă, dar uneori este nevoie ca el să fie decisiv. Gajovic şi Mijajlovic au avut un joc consistent per total, dar în sfertul patru practic au fost principalii vinovaţi de eşec, prin ratările şi turn over-urile asumate. Fraseniuc încă nu este pregătit să joace, Ionescu s-a născut mare talent, dar moare speranţă pe banca de rezervă, Bogdan Popa pare deranjat când este solicitat să joace şi se trezeşte "căpăcit" lângă coş în timp ce Casale e doar un jucător de umplut foaia. Oricum, pentru a doua parte a sezonului echipa are mare nevoie de un pivot de valoare. 

Au jucat pentru SCMU Craiova: Curry 24 de puncte, Radukic 18, Troupe 12, Berceanu 8, Gajovic 8, Mijajlovic 7, Fraseniuc 6, Popa 4, Casale, Ionescu. 

Echipa din Bănie rămâne pe poziţia a treia în LNMB, cu 22 de puncte, dar pierde contactul cu primele două formaţii, care au câştigat în această rundă. Următorul joc pentru craioveni este cu BC Timişoara, în Sala Polivalentă, pe 12 ianuarie, acesta fiind ultimul meci înainte de Top 6. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.