Sport
Al doilea meci din semifinale, pierdut şi mai drastic de baschetbaliştii Craiovei

Dacă în prima partidă cu Sibiul au făcut o primă repriză remarcabilă, dar au cedat pe final, în al doilea meci din Sala Transilvania, baschetbaliştii de la SCMU Craiova n-au opus niciun fel de rezistenţă. Astfel, gazdele s-au impus şi mai clar decât cu două zile în urmă, scor 88-59, pe sferturi: 20-8, 21-16, 28-17, 19-18. Aşadar, scorul general este 2-0. 

Mo Curry a revenit pe teren, după ce a lipsit în primul meci, însă forma sa nu a fost grozavă. Ciudat, dar în afara lotului a fost lăsat Mijajlovic, cel mai bun jucător al Craiovei în primul duel de la Sibiu. 

Ca şi în primul meci, gazdele au avut superioritate netă la capitolul recuperări, de această dată fiind mai eficienţi şi la aruncările de la distanţă. 

Au jucat pentru SCMU Craiova în meciul al doilea: Troupe 14 puncte, Gajovic 10, Boone 10, Curry 8, Koreniuk 7, Holland 3, Casale 3, Berceanu 3, Fraseniuc 1, Popa, Ionescu. 

Următorul meci se va disputa la Craiova, vineri, de la ora 17.15. Dacă se impun tot ardelenii, seria se închide, dacă învinge Craiova, va urma şi meciul 4, duminică, tot în Polivalentă. 

Anul trecut, Sibiul a învins cu 3-0 la general SCMU Craiova, în primul tur din play-off. 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.