Sport
Gustavo, primul străin vândut de Ştiinţa, ultima afacere a verii

Finanţatorul Universităţii Craiova a anunţat că nu vor mai fi alte plecări de la echipă în această pauză, indiferent de oferte

Vară prolifică pentru Universitatea Craiova, care şi-a completat practic bugetul pentru întreg sezonul, după cele trei transferuri externe. Dacă Screciu a luat drumul Vestului, la Genk, iar Băluţă s-a dus să-i ţină companie lui Vătăjelu, la Praga, deşi pe teren cei doi vor fi adversari, Ştiinţa a vândut şi primul jucător străin din istoria sa. Brazilianul Gustavo Di Mauro Vagenin a fost adus acum doi ani, din postura de jucător liber de contract, din Serie C, şi a fost cedat pentru 850.000 de euro tocmai în China, la divzionara secundă Liaoning Whowin. Şi, apropo de numele acestei echipe asiatice, e evident cine câştigă din acest transfer. În primul rând, jucătorul, fiindcă „Gusti” va primi în China nu mai puţin de 1,2 milioane de euro în cele 18 luni de contract, repectiv unde în jurul a 65.000 de euro pe lună, adică de vreo 8 ori mai mult ca în Bănie. Apoi, Universitatea, care a vândut un jucător pe care l-a luat gratis, de care s-a folosit doi ani şi care i-a dat randament bun, în special în cel de-al doilea sezon, un jucător care în toamnă împlinea deja 27 de ani şi era tot mai greu de „convertit”, şi, cel mai important, un jucător care intra în ultimul an de contract şi care în iarnă putea semna cu orice echipă, fără ca formaţia din Bănie să mai poată încasa vreun ban în vara viitoare. Ultimul meci oficial al lui „Gusti” a fost chiar finala Cupei, în care a şi deschis scorul, iar ultima apariţie a sa în tricoul alb-albastru a fost în repriza secundă a amicalului din Austria cu FC Ufa, în care a oferit un assist pentru Markovic. Gustavo a fost ultimul jucător cedat de Universitatea în vara aceasta, promite finanţatorul Mihai Rotaru, chiar dacă mai sunt oferte tentante pentru Mitriţă, Bancu şi Tiago Ferreira. Rotaru promite că în perioada de mercato vor mai exista doar achiziţii pentru Ştiinţa. „Gustavo e un caz special, era în ultimul an de contract şi riscam să-l pierdem gratis. Nicuşor Bancu nu va fi transferat anul acesta, ştie, am discutat cu el, vrea să facă un sezon foarte bun şi să rămână în zona echipei naţionale. Exclus să fie vândut Mitriţă, el nici nu-şi doreşte să plece acum. Lui Screciu i-am dat o şansă, el nu era în primii 11, lui Băluţă i-am promis că-i dăm drumul în vara aceasta când i-am schimbat clauza. Aici am slăbit puţin, voiam să atacăm cu el Europa League. Ne mândrim că l-am luat pe Cicâldău, în continuare lucrăm să mai aducem jucători, mai avem nevoie de 1-2 jucători care să intre în primii 11. Credem că avem 3-4 jucători tineri care pot face pasul către Liga I. Pe Nemec l-am ofertat, dar nu vrea în România, noi credem că am făcut o ofertă mai bună decât FCSB pentru Nemec” a spus Rotaru, într-una dintre rarele sale intervenţii în media.

 

Gustavo: „Întotdeauna voi fi oltean!”

 

Prin mesajul de despărţire postat după ce a semnat cu gruparea din China, la care a evoluat şi Eric Bicfalvi, brazilianul Gustavo se arată recunoscător şi fericit după cei doi ani petrecuţi în Bănie. „În primul rând, vreau să mulţumesc Craiovei din adâncul inimii mele! Și când zic Craiova, mă refer la toată bucuria pe care mi-a adus-o în cei doi ani petrecuți aici! Acest oraș frumos, clubul de fotbal, cel care mi-a oferit oportunitatea să joc într-o structură atât de bine organizată, toți cei care au lucrat cu mine, începând de la fiecare dintre colegii mei de echipă, la tot stafful, toată lumea din club. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova! În această perioadă am realizat o coeziune superbă pe care nu o voi uita niciodată! Ascultându-vă toate cântecele și împingându-ne de la spate pe durata celor 90 de minute a fost ceva fantastic! Am simțit o emoție de nedescris pe 27 mai, o dată care îmi va rămâne mereu în minte și în inimă! Împreună am cucerit Cupa României, un nou trofeu care va rămâne în istoria acestui club uriaș! Acum am acceptat o nouă provocare în China de care sunt foarte mândru, este o oportunitate mare pentru mine să-mi continui visul, dar sunt sigur de un lucru: întotdeauna voi fi un oltean”. Dacă în primul sezon, unul practic de adaptare, Gustavo n-a reuşit să-şi câştige un loc sigur de titular, a doua stagiune petrecută în Bănie a fost una prolifică, el reuşind, cu 14 goluri în campionat şi în Cupa României, să contribuie din plin la revenirea pe podium a Ştiinţei după 23 de ani şi la primul trofeu adus în Bănie după 25 de ani.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.