Sport
Focar de coronavirus la SCM Craiova, după turneul de la Sf. Gheorghe!

Dezastru după turneul organizat de FRH la Sf. Gheorghe, în care s-au disputat 4 etape din Liga Florilor. Zeci de cazuri de coronavirus au apărut la mai multe echipe, iar SCM Craiova n-a fost scutită de aceste probleme. Astfel, mai puţin de 9 jucătoare şi 2 antrenori s-au infectat în urma celor 4 meciuri disputate, situaţia lotului fiind dramatică. Se dovedeşte astfel faptul că ideea FRH a fost una stupidă, de a aduna toate echipele într-un singur oraş, atât pentru formaţii, cât şi pentru echipa naţională, care într-o lună va participa la Euro.

"În urma turneului competițional desfășurat în localitatea Sfântu-Gheorghe, în perioada 28.10 – 03.11.2020, competiție oficială a Federației Române de Handbal, în cadrul căreia s-au desfășurat etapele 2, 3, 4 și 5 din cadrul Ligii Naționale de Handbal Feminin, ediția de campionat 2020 – 2021, mare parte a lotului echipei de handbal feminin S.C.M. Craiova a acuzat o stare precară de sănătate. În urma celor constatate, în ultimele 24 de ore, toată delegația S.C.M. Craiova care a participat la turneul din localitatea Sfântu-Gheorghe a fost supusă testelor rRT – PCR. Conform rezultatelor buletinelor de analize medicale 11 dintre componenții lotului de handbal feminin – 9 sportive și 2 reprezentanți ai staff-ului tehnic – au fost detectați pozitiv la Detecția SARS – CoV-2 prin rRT – PCR." este comunicatul SCM Craiova. 

SCM Craiova avea deja câteva cazuri de coronavirus încă dinaintea turneului de la Sf. Gheorghe, Alexandra Colac, Ana Maria Savu, Francesca Gogoșeanu și antrenorul cu portarii, Grigore Albici rămânând acasă. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.