Sport
Fanii echipei lui Mititelu au produs incidente la meciul cu satelitul Universităţii, pe Extensiv

Duelul din Liga a III-a dintre satelitul Universităţii Craiova şi echipa lui Adrian Mititelu, programat pe arena „Extensiv”, a iscat incidente, fanii oaspeţilor fiind în prim-plan.

După ce au încercat să intre prin alte părţi ale stadionului decât sectorul care le-a fost rezervat, fiind opriţi de forţele de ordine, suporterii lui Mititelu au oprit meciul în repriza a doua aruncând cu petarde şi scaune pe teren, spre tinerii jucători ai Universităţii, care încercau să execute un corner. Arbitrul a întrerupt meciul pentru un sfert de oră, anunţând că la o eventuală recidivă va fluiera finalul partidei. Spre final cei 300 de fani ai FCU şi-au dat iar în petec, aprinzând câteva pânze şi scaune, fiind în acel moment evacuaţi de pe stadion. În sectorul lor a rămas un fum negru, la fel ca „prestaţia” galeriei şi echipamentul echipei lui Mititelu.

Galeria Universităţii a afişat câteva mesaje la adresa fanilor lui Mititelu, printre acestea: „Am auzit că vine circu-n oraş şi am venit să ne amuzăm şi noi/Să vedem câţi aţi mai rămas să staţi capră la brutar/Şi să cântaţi când vă dau tonul angajaţii săi”, „Azi biletul costă cât un mititel: 2 lei/Atât valoraţi... avem în faţă 300 de mititei!”, „Continuitatea în patron nu există/Echipa brutarului e doar o copie sinistră!”, „Asta e realitatea/Marca dă identitatea”, „Înjuraţi legendele Ştiinţei cât sunt încă în viaţă/Apoi la înmormântări vă prefaceţi afectaţi/Nu mai merge, ştim deja rolurile pe care pentru mititelu le jucaţi”

Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, Luis Niţu marcând pentru trupa lui Dragoş Bon, iar Florin Costea a egalat pentru oaspeţi. Ovidiu Bic a ratat un penalty, la 0-0, pentru Universitatea II, şutând în bară. În finalul primei reprize, Ovidiu Dănănae, fundaşul oaspeţilor, a fost eliminat.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.