Sport
EXCLUSIV: Schimbare pe banca Universității, chiar înainte de reunire

Fostul staff al italianului Devis Mangia și-a reziliat contractul, iar tehnicianul Corneliu Papură și-a adus oamenii cu care vrea să atace titlul sezonul viitor. 

După venirea lui Constantin Schumacher ca antrenor secund și Robert Tufiși ca antrenor cu portarii, Papură și-a desemnat un nou secund, pe Florinel Luță. Luță a activat la Centrul de Copii și Juniori al Universității Craiova și chiar deține un club care are activitate de juniori, Arsenal Craiova. Acesta este deținător de licență A UEFA și are o vastă experiență de antrenorat în cadrul sectorului juvenil.

 

Valentin Iliev, cel ce a fost secund până acum, este tentat să pregătească o echipă din Bulgaria, după ce a fost principal la CSKA Sofia, pe când formația era în liga secundă.

 

Staff-ul lui Corneliu Papură pentru noul sezon: Constantin Schumacher și Florinel Luță (antrenori secunzi), Robert Tufiși (antrenor cu portarii), Cornel Blejan (preparator fizic) și Claudiu Stămătescu  (medic). De asemenea, restul oamenilor din staff ce se aflau în club până la venirea lui „Papi”, vor continua la Știința

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.