Sport
Botoșani a venit pentru prima dată cu medic la Craiova. De ce au plecat moldovenii în miez de noapte.

Universitatea Craiova - FC Botoșani nu se va mai disputa în această seară, iar oltenii au programat un amical cu Chindia Târgoviște, cu începere de la ora 18:00.

Conform informațiilor aflate de LUPA, FC Botoșani a venit pentru prima dată cu un medic în Bănie. În trecutul disputelor de pe stadionul „Ion Oblemenco”, asistența medicală a moldovenilor era asigurată de persoane de pe ambulanțele aflate lângă teren, medici craioveni. Reamintim că Petre Rădăucean a fost confirmat pozitiv la testul de coronavirus, astfel că partida a fost amânată. În locul acesteia, Universitatea va juca un amical cu Chindia Târgoviște.

 

De asemenea, patronul celor de la FC Botoșani a declarat că autoritățile locale din Craiova au impus ca delegația echipei să părăsească orașul, însă informația nu este chiar cum a spus-o Valeriu Iftime. Dacă moldovenii ar fi decis să rămână în Bănie, aceștia ar fi urmat să rămână în izolare timp de mai multe zile, până când ar fi venit răspunsul testărilor, iar ei au decis să plece înapoi spre casă în miez de noapte pentru a nu rămâne blocați la Craiova: „Aseară s-a făcut o anchetă oltenească. Ne-au dat afară din hotel la 22:30 și ne-au trimis la Botoșani cu antemergătorul ca pe niște borfași.”, a fost declarația incredibilă a patronului Iftime. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.