Echipa de baschet SCMU Craiova a câştigat primul meci jucat după mai mult de 6 luni, ultima confruntare fiind pe 7 martie, în eşalonul secund al Ligii Naţionale, cu BC Argeş. Formaţia antrenată de Aco Todorov s-a impus în amicalul jucat în stagiul din Bulgaria, contra formaţiei Tundzha Yambol, scor 95-90, pe sferturi: 20-18, 28-17, 28-24, 19-31.
Au jucat pentru SCMU Craiova: Dino Cinac – 21 puncte, Dragoș Diculescu – 17 puncte, Jonathan Person – 14 puncte, Monyea Pratt – 12 puncte, Goran Filipovic – 12 puncte, Bogdan Țîbîrnă – 10 puncte, Alin Andrieș – 5 puncte, Nenad Sulovic – 4 puncte, Andrei Oprean.
În zilele următoare, craiovenii ar trebui să mai joace amicale cu Beroe, Levski şi CSU Sibiu, tot în Bulgaria.