Sport
Declaraţiile alb-albaştrilor după remiza de la Botoşani

Dacă noul antrenor al Ştiinţei, Cornel Papură, a pretins că nu a avut suficient timp să cunoască echipa, alb-albaştrii au invocat că nu se aşteptau ca Botoşaniul să adopte o astfel de tactică defensivă. 

„În seara asta, consider că puteam și meritam să marcăm. Meritam să înscriem, am avut câteva ocazii bune de a marca. A fost complicat, nu cunoșteam foarte bine jucătorii care s-au transferat în vară, așteptam și eu să îi cunosc. La fotbal este presiune, știm la ce ne angajăm. Mai ales la Craiova, unde noi vrem să câștigăm fiecare meci. Vrem să facem ceva, trebuie să suportăm presiunea”, a spus Papură.

Bogdan Vătăjelu a declarat, la digisport: ”Nu ne priește terenul de la Botoșani. A fost un joc destul de dificil. Nu ne așteptam, sincer, ca Botoșani să facă un astfel de joc, mai mult defensiv. Probabil din cauza cazurilor de COVID-19 din echipă. Nu ne-am descurcat azi pe spațiile scurte, cred că ăsta e singurul lucru în minus. Trebuie să-l îmbunătățim. Când păstrezi aceeași formulă de start e mai bine, dar trebuie să ne adaptăm, nu avem ce face. Astea-s vremurile pe care le trăim. Trebuie să ne facem treaba cât mai bine, că de asta suntem aici. Trebuie să dăm randamentul pe care-l așteaptă suporterii și conducerea. Atmosfera acum e normală la noi. Domnul Papură a mai fost la echipă de două ori, știm cum lucrează, ce ne cere. Încercăm să ne adaptăm, să facem ce ne cere. În seara asta nu cred că ne-a ieșit. În viața unei echipe există astfel de scădere de formă. Nu poți câștiga 15-20 de meciuri. Pozitiv e că nu am luat gol, ne-am creat șanse să marcăm, dar mergem înainte. Cupa e un obiectiv, pentru că avem un lot destul de mare. Cine intră trebuie să-și facă treaba pe teren”.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.