Sport
Cupa EHF e în Bănie, la Primărie!

Trofeul care se va acorda câştigătoarei Cupei EHF la handbal feminin a sosit la Craiova şi a fost expus în faţa Primăriei, publicul având ocazia de a-l admira şi a-l imortaliza.

Inclusiv antrenorul echipei din Bănie, Bogdan Burcea, şi jucătoarele Nicoleta Tudor şi Andreea Pricopi au venit să vadă premiul pentru care au început parcursul european în urmă cu 6 luni.

Deseară, Cupa EHF va fi în Sala Polivalentă şi va fi decernată la finalul returului finalei dintre SCM Craiova şi Vipers Kristiansand. Norvegiencele pornesc cu prima şansă, după ce în tur s-au impus, pe teren propriu, cu 26-22. Este prima finală continentală care se va decide la Craiova şi în care este implicată o echipă a Băniei.

Meciul va începe la ora 19.30 şi va fi transmis de Digisport şi Telekomsport şi piate fi urmărit şi pe un ecran gigant, lângă Sala Polivalentă. Biletele au fost epuizate de acum 3 zile. 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.