CSM Slatina nu a avut parte de un debut cu dreptul în noul sezon al Ligii 2. Oltenii antrenați de către Mihai Ianovschi au pierdut, scor 0-1, pe teren propriu, în fața formației Dunărea Călărași. Unicul gol al duelului de pe stadionul „1 Mai” a fost înscris de Valentin Alexandru (min. 85)
„Din nefericire pentru noi, situaţiile de gol, barele şi alte momente bune pe care le-am reuşit, nu se contorizează pe tabela de marcaj. Am început cu stângul, am pierdut acasă cu 1-0, dar jocul îmi dă speranţe. Am avut consistenţă. A fost, poate, cel mai bun joc pe care l-am făcut. Trebuie să fim mult mai lucizi în faţa porţii şi puţin mai organizaţi în cea de-a doua repriză. Nu vreau să găsesc o scuză, dar să nu uităm câţi jucători tineri am avut în primul unsprezece. Am avut într-adevăr şi jucători cu maturitate, dar am continuat pe aceeaşi linie de reconstrucţie a echipei cu jucători tineri, născuţi 2000. Am avut şi atacant de 2002. ”, a declarat Mihai Ianovschi, antrenorul formației CSM Slatina.
Slatina: N. Grecu – Bodri, Cotigă, Manea, Demici – D. Toma, V. Gheorghe – Oprescu (’60, Ceapă), Doman, Rogoveanu – I. Stoica.
Dunărea: Krell – I. Sîrbu, Bg. Șandru, Wiktoroski, Sălceanu – Lopez, Țenea – Tudoran, Ciucur, Zaluschi – Val. Alexandru.